duminică, 18 octombrie 2026

Constanța, capitala artelor spectacolului – SEAS 2025 a început!

A început cea de-a patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2025!

 

Cel mai mare festival estival de arte performative din Europa transformă Constanța într-o scenă culturală deschisă, timp de peste două luni.

 

A patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2025, eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța, cu finanțare din partea Consiliului Județean Constanța, se desfășoară în perioada 10 iulie – 18 septembrie 2025.

 

La această ediție, SEAS a pregătit constănțenilor și turiștilor care vin pe litoral o selecție riguroasă valoric de spectacole produse de companii din țară și din străinătate, care vor avea peste 80 de reprezentații, programate în zece locații emblematice ale orașului.

 

La acestea se adaugă reprezentații stradale programate în cadrul secțiunii SEAStreet, în weekendul 25 – 27 iulie. Ne așteptăm la participarea a peste 95.000 de spectatori – constănțeni, turiști, iubitori de cultură din toată țara și din străinătate.

 

Peste 1500 de artiști și invitați speciali, printre care Istanbul State Symphony Orchestra, Teatrul Național București, Opera Națională București, Declan Donellan, Radu Afrim, Silviu Purcărete, Florin Piersic Jr., Ofelia Popii și mulți alții vor fi prezenți la SEAS 2025.

 

Ca în fiecare an, ediția a patra vine cu noutăți, între care se distinge parteneriatul cu Festivalul Internațional George Enescu, unul dintre cele mai mari evenimente de muzică clasică la nivel mondial, organizat începând cu anul 1958.

 

Toate informațiile despre programul SEAS 2025 le puteți găsi pe website-ul stagiunii – SEAS 2025

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.