Corabia nebunilor

Sever VOINESCU

Există în Republica lui Platon un pasaj bine cunoscut: metafora corabiei nebunilor.

Știu, sînt mult mai citate astăzi alte pasaje din dialogul platonician, precum cel în care se vorbește despre structura socială a unei cetăți perfecte din care sînt alungați poeții sau cel în care Socrate povestește cum ar reacționa oamenii care trăiesc toată viața lor într-o peșteră unde nu ar putea vedea altceva decît umbre pe pereți, odată scoși la lumina zilei.

Dar în Evul Mediu, de pildă, pasajul despre corabia nebunilor era foarte prizat, devenind un trop des întîlnit în literatura și pictura vremii.

În treacăt fie spus, e interesant cum fiecare epocă focalizează cu precădere pe un anume pasaj platonician.

Cu siguranță citim Platon după nevoile fiecărei generații și putem detecta punctele de criză ale societății după intensitatea cu care frecventăm un pasaj sau altul din Platon.

Nu e întîmplător că toți ne referim la zisul ”mit al peșterii” din mijlocul lumii noastre, tiranizată de ecrane și a imaginilor.

Așadar, în Cartea a VI-a a Republicii, există acest pasaj în care Socrate își îndeamnă interlocutorii să se gîndească la următoarea situație. Comandatul unei corăbii aflate pe mare este mai puternic și mai mare decît toți marinarii. Doar că nici nu vede bine, nici nu aude bine. Marinarii vor, toți, să fie ei comandanți, dar nici unul dintre ei nu se pricepe la navigație. Totuși, fiecare dintre ei e convins că se pricepe mai bine decît toți ceilalți.

Marinarii îl îmbată și-l lingușesc în cor pe comandant, dar fiecare face asta ca să-l convingă pe comandat să-l lase pe el să conducă.

În final, toți mînă de la mînă îl leagă fedeleș pe comandant. După asta, încep să se certe între ei pentru că fiecare vrea și se crede în stare să conducă deși, repet, nici unul nu se pricepe cu adevărat, dar fiecare e convins că el se pricepe mai bine decît oricare altul.

Toți cei care au participat la înlănțuirea comandantului sînt lăudați, dar în același timp sînt pizmuiți de cei care nu apucă timona.

Dacă, totuși, ar apărea un marinar care chiar s-ar pricepe, cum ar fi el privit? Bineînțeles, ar fi imediat ostracizat și socotit un incompetent. Nici un marinar nu va recunoaște că altul se pricepe la navigație, dar el nu.  Cum ar putea naviga o asemenea corabie?

Comentatorii admit că, în această metaforă, corabia este cetatea iar stăpînul ei, cel puternic, dar orb, surd, ușor de păcălit și, în final, legat fedeleș este poporul. Iar marinarii sînt politicienii. Platon folosește această metaforă ca să pledeze, de fapt, pentru soluția lui: cetatea trebuie condusă de unul care știe, adică de un filozof.

Filozoful-rege este soluția pentru cetatea ideală platoniciană.

Numai că, într-o democrație, lucrurile nu merg așa. Las, așadar, la o parte soluția lui Socrate/Platon și rămân cu alegoria, căci ea se potrivește perfect, cred, situației în care ne aflăm noi, cu România noastră, în zilele noastre.

De cînd a venit la putere cuplul Dan – Bolojan și a început reforma, nu doar necesară, ci urgentă, mă tot gîndesc la metafora platoniciană.

România îmi pare o corabie pe a cărei timonă se bat nepricepuții și nimeni nu lasă pe cei care nimeresc la conducere să facă ce ar fi de făcut, cerînd să vină alții care, la rîndul lor, nu par a se pricepe să conducă țara în condițiile date, dar pretind că sînt mai calificați.

Primele săptămîni de guvernare arată că nici cuplul Dan-Bolojan nu este chiar priceput să facă ce e de făcut. Dar și cei care îi contestă sînt incompetenți. Unii dintre ei sînt chiar cei care au adus România în situația de acum: criză economică, buget dezechilibrat, societate frîntă și frustrată fără nici o perspectivă politică reală.

Pe ceilalți, cei care nu au ajuns încă la putere, e de-ajuns să-i auzi vorbind și te sperii: ideea că ar pune mîna pe timonă e un coșmar.

Partidele politice din Parlament sînt complet epuizate, nereformabile și evident incapabile să ofere țării un viitor plauzibil.

Democratic, nu văd altă soluție decît apariția unor partide politice noi, cu oameni care nu au mai făcut politică, cu viziuni proaspete și curaj. Este posibil? Eu zic că da. Credeți, ca și mine, că există în societatea românească de acum cel puțin 5.000 de oameni care au făcut ceva în viețile lor, au dovedit pricepere și onestitate și care ar fi mai buni președinți decît Nicușor Dan sau prim-miniștri mai buni decît Ilie Bolojan? Dacă da, atunci trebuie să admitem că măcar 10 dintre ei se pot pune în mișcare, se pot pune pe treabă (organizarea unui partid nou nu e deloc ușoară) și pot veni cu o ofertă electorală.

Și dacă, la următoarele alegeri, suma voturilor primite de partidele noi va depăși suma voturilor celor care ne îngrijorează azi prin incompetența și necinstea lor, atunci avem viitor. Și corabia scapă de nebuni…

Despre autor

Sever Voinescu este redactor șef  la Dilema.ro, avocat în Baroul București din 1994, fost deputat PDL în perioada 2008-2012, Consul General al României la Chicago în perioada 2000-2003, Secretarul General al Ministerul Afacerilor Externe în 1998-2000, Consilier al Secretarului General al Guvernului în perioada 1997-1998.