Forțele Navale Române au făcut astăzi în fața Comandamentului Flotei repetiția premergătoare Zilei Marinei Române care va avea loc vineri . La eveniment vor participa premierul Ilie Bolojan şi ministrul Apărării Ionuț Moșneanu. Repetitiile au avut loc atât pe uscat cât și pe mare și în aer.
Navele flotei sunt deja poziționate în larg, iar militarii exersează atât manevrele, cât și tragerile ce vor avea loc pe faleza din fața Cazinoului. Evenimentul va include și o paradă navală, iar trupele militare vor defila în fața tribunei special instalate lângă Comandamentul Flotei.
La eveniment vor participa aproximativ 3.500 de militari, atât români, cât și străini.
Pe faleza din dreptul Comandamentului Marinei Militare marinarii simulează jocuri marinărești și exerciții, care vor include și participarea scafandrilor militari ce vor face un salt cu parașuta. Exercițiile vor cuprinde și trageri de pe mare către aviația inamică. Spectacolul va prezenta exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2025 – FNR 25”, cu desfășurare între orele 10:00 și 12:00, urmat de defilarea navelor, ambarcațiunilor și aeronavelor.
La sărbătoare vor participa 28 de nave, incluzând nave ale Forțelor Navale Române, Gărzii de Coastă, Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și nave din flotele Turciei și Bulgariei. Vor fi aproximativ 20 de aeronave militare și civile, ambarcațiuni rapide și veleire civile care vor defila pe mare.
Ziua Marinei Române este sărbătorită din 1902, iar în 2025 ajunge la cea de-a 123-a ediție. Evenimentul va începe vineri cu ridicarea pavilionului și intonarea Imnului Național, urmate de ceremonii oficiale, inclusiv o ceremonie religioasă și lansarea de ancore de flori în memoria eroilor marinari.
Seara, marinarii vor avea o retragere cu torțe pe un traseu specific, acompaniați de Muzica Militară a Forțelor Navale, iar programul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanța, potrivit informațiilor furnizate de Forțele Navale Române.

