Premierul Ilie Bolojan a anunțat în această săptămână în cadrul unui interviu oferit la Digi24, că până în toamnă vor avea loc reorganizări în toate ministerele și autoritățile guvernamentale.
El a cerut șefilor instituțiilor subordonate Guvernului să îi prezinte până pe 22 august propunerile de reorganizare.
Premierul a subliniat necesitatea unui calcul corect al personalului, iar în funcție de acesta, în unele instituții se va reduce personalul, iar în altele ar putea fi nevoie de angajări suplimentare.
În ceea ce îi privește pe angajații care vor fi dați afară, Ilie Bolojan a precizat că aceștia nu vor primi salarii compensatorii, pentru că în aparatul guvernamental nu există contracte colective de muncă care să prevadă astfel de plăți.
Premierul a adăugat că acești angajați pot fi absorbiți de sectorul privat, care are nevoie de personal în majoritatea orașelor mari.
În replică, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a transmis că decizia guvernului, prin care instituțiile au la dispoziție o săptămână pentru a întocmi listele cu personalul ce urmează să fie concediat, este o măsură luată pripit, fără fundament și fără consultare cu partenerii sociali.
Sindicaliștii spun că o astfel de abordare ar putea destabiliza funcționarea instituțiilor și ar putea afecta mii de familii.
Și șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca a cerut instituțiilor guvernamentale să trimită până pe 19 august un raport detaliat care să includă situația juridică, structura organizatorică, statele de funcții, indicatorii de performanță, cheltuielile pe 2025, propuneri de reducere a cheltuielilor, măsuri de digitalizare, investițiile în curs și reformele propuse.
Întâlnirile pentru prezentarea și analiza acestor date vor avea loc între 20 și 22 august, iar până pe 15 septembrie trebuie adoptate modificările normative necesare reorganizării.

