Deși acest instrument ar trebui să fie util în creșterea transparenței și în recuperarea banilor publici, realitatea arată că, în forma actuală, lista nu reflectă fidel situația fiscală a marilor datornici și nu servește interesului cetățenilor onești care își plătesc taxele.
Care sunt concluziile?
Experții FACIAS au analizat în detaliu cele peste 2.700 de pagini ale „Listei Rușinii” și situația celor 5.491 de companii cu datorii mai mari de 1 milion de lei către ANAF, rezultând următoarele concluzii:
Cea mai mare creanță datorată statului
- În faliment: ITALIA TOBACCO PRODUCTION S.R.L., cod fiscal 13081201 – 1,478,125,525 RON
- Insolvabilă: AGROPONTE SRL, cod fiscal 19048301 – 1,470,671,987 RON
Media creanțelor
- Media creanțelor totale pentru toate cele 5491 de firme: 10,747,479 RON
Suma totală de recuperat de la toate companiile
- Total creanțe: 59,014,410,281 RON (≈ 11,66 miliarde EUR)
Situația juridică a companiilor
- Faliment: 2730 companii
- Insolvabile (încă neintrate în insolvență): 1639 companii
- În insolvență: 618 companii
- Status necunoscut: 503 companii
Demersul FACIAS
Scopul campaniei „Cine răspunde pentru datornicii de pe Lista Rușinii?” este de a determina autoritățile să își îndrepte atenția către marii datornici și să recupereze banii publici neîncasați, în loc să pună presiune suplimentară pe cetățenii corecți.
Pentru o imagine clară și relevantă, FACIAS a reconstruit această listă, prezentând:
- Datornicii ordonați după cuantumul sumelor restante;
- Situația juridică actuală (activitate suspendată, insolvență, faliment etc.);
Tabelul cu cei mai mari datornici poarte fi consultat aici:
Tabel 170 – ordine descrescătoare datorii
Întrebări și răspunsuri
Care este cea mai mare creanță datorată la stat?
Conform informațiilor publicate de ANAF, cea mai mare creanță o deține compania ITALIA TOBACCO PRODUCTION S.R.L., cod de înregistrare fiscală 13081201, cu total al creanțelor în valoare de 1,478,125,525 RON și care este în Faliment.
Cea mai mare creanță a unei companii INSOLVABILE (care nu este încă intrată în insolvență o deține compania AGROPONTE SRL, cod de înregistrare fiscală 19048301, cu totalul creanțelor nerecuperate de 1,470,671,987 RON.
Suma totală pe care o are statul o are de recuperat (totalul creanțelor)
Conform datelor prezente în tabel, suma totală a creanțelor tuturor celor 5491 de companii incluse în listă este de 59.014.410.281 RON (11.664.080.163 EUR) – aprox. 11.6 miliarde EUR.
Câte dintre societăți se află în insolvență, insolvabile și faliment
Conform datelor prezente, în aceste 5491 de companii se află:
- 2730 companii în Faliment
- 1639 companii insolvabile (care încă nu au intrat în insolvență)
- 618 companii în insolvență
- 503 companii al căror status nu este trecut.
Care este totalul creanțelor deținute de stat la societățile care se află faliment și cele care sunt insolvabile?
Conform datelor prezente:
- 35,256,432,187 RON – Total al creanțelor deținute de statul român la societățile în FALIMENT (6.968.363.308 – aprox. 7 mld. EUR)
- 13,234,264,221 RON – Total al creanțelor deținute de statul român la societățile care sunt INSOLVABILE (2.615.830.405 – aprox. 2.6 mld. EUR)

