Camera Deputaților discută un proiect de lege care ar reglementa, în sfârșit, aceste lucruri și în România.
Dar Guvernul face presiuni să-l îngroape, pe motiv că reduce banii care vin la buget.
Proiectul este dezbătut zilele acestea în comisiile de raport și, în mod normal, poate ajunge oricând la vot final în Camera Deputaților.
Dar cum Guvernul nu îl susține și a dat aviz negativ chiar în septembrie, e posibil ca șefii partidelor din coaliție să le ceară deputaților să nu voteze legea sau să o amâne la infinit, până când uităm de ea.
Au mai existat proiecte scoase din circuit chiar înainte de votul final, mai ales când lobby-ul industriei s-a implicat. În tot acest timp, industria jocurilor de noroc va continua să profite de lipsa unei legislații adecvate.
Alte state europene își protejează cetățenii prin reguli ferme privind modul de amplasare a sălilor de jocuri de noroc.
De exemplu, în Franța, cazinourile sunt permise doar în stațiuni turistice și orașe mari, iar în Germania, există un număr limitat de autorizații pe regiune.
Statul român nu trebuie să rămână abonat la banii industriei păcănelelor în timp ce sacrifică bunăstarea și sănătatea cetățenilor. Avem nevoie de reguli clare privind funcționarea acestor spații și de cartiere unde oamenii contează mai mult decât profitul păcănelelor.
Declic.ro a lansat o petiție în susținerea acestei legi dintr-un singur considerent, dacă se creează o presiune publică prin zeci de mii de semnături, calculul politic se schimbă și sunt șanse mai mari să voteze în interesul cetățenilor, nu în cel al industriei jocurilor de noroc.
Semnează petiția acum, dacă vrei ca proiectul care ne-ar scăpa de păcănelele de la parterul blocului să fie blocat.
România e singura țară din UE fără reguli clare despre unde se pot amplasa cazinouri și săli de jocuri.
Oricine poate deschide o sală de păcănele sub dormitorul copilului tău sau în fața magazinului alimentar în care intră zilnic sute de oameni. Fără nicio restricție. Industria profită din plin de vidul legislativ și răspândește dependență în cartiere, distrugând vieți.
Dacă semnăm suficient de mulți petiția, îi putem determina să schimbe direcția, să își facă altfel calculele politice și, într-un final, să voteze legea care mută sălile de jocuri departe de blocuri, de locurile de joacă.
Avem la dispoziție doar câteva săptămâni, în care se va decide în Parlament dacă legea trece sau e blocată.
Fiecare semnătură îi face pe deputați să realizeze că România nu mai acceptă să fie ostatica unei industrii care face bani din suferința oamenilor.
sursă foto: Facebook

