În timp ce milioane de români se uită neputincioși la bonul de la supermarket, calculând dacă mai pot pune o sticlă de ulei în coș, Guvernul României pare că trăiește într-o lume paralelă.
O lume unde cifrele nu dor, unde „cheltuielile publice” sunt doar niște abstracțiuni contabile, iar banii bugetului curg fără rușine spre evenimente, festivaluri și „proiecte culturale” care, adesea, servesc mai mult decorului politic decât interesului public.
După doar câteva luni de la adoptarea Ordonanței 52/2025 menită, teoretic, să tempereze apetitul bugetar al administrațiilor locale , Guvernul o modifică pe repede-înainte, într-o ședință extraordinară, oferind o listă generoasă de excepții.
Dintr-o mișcare de condei, primăriile și instituțiile de cultură primesc undă verde la cheltuieli „pentru evenimente culturale speciale”: festivaluri, târguri de carte, bienale, expoziții, chiar și consultanțe sau studii.
Nu că ar fi rău să susții cultura, dimpotrivă. Dar momentul ales, tonul grăbit și lipsa unui control real al cheltuielilor publice transformă o intenție bună într-o portiță uriașă pentru risipă.
Când nu ai bani pentru spitale, pentru profesori, pentru transportul copiilor la școală, a investi în „diplomație culturală” pare, cel puțin, o ironie amară.
E același film pe care România îl rulează de ani de zile: în fața publicului, predici despre „responsabilitate bugetară”; în spate, petreceri pe bani publici cu justificări elegante – „proiecte de imagine”, „promovarea valorilor”, „evenimente cu impact comunitar”.
Traducere liberă: risipă cu acte-n regulă.
Iar în tot acest timp, omul obișnuit strânge din dinți. Își numără banii, își plătește facturile mai târziu, își amână ratele și speră să reziste până la salariu. El nu are „mecanisme flexibile” pentru depășirea limitelor. Nu poate semna un memorandum ca să-și amâne datoriile.
Această dublă măsură – austeritate pentru cetățeni, generozitate pentru stat – a devenit marca unei guvernări rupte de realitate. Guvernul invocă „flexibilitatea administrativă”, dar în fapt asistăm la o relaxare calculată, menită să hrănească sistemul clientelar care trăiește din contracte publice și evenimente cu iz electoral.
Românii își numără mărunții. Guvernul își numără excepțiile. Și între cele două lumi se adâncește o prăpastie care nu se mai poate acoperi nici cu sponsorizări, nici cu festivaluri, nici cu vorbe frumoase despre cultură.
