duminică, 8 februarie 2026

Guvernul a modificat OUG 52/2025: Primăriile pot face cheltuieli pentru cultură, consultanță și servicii sociale. Se reiau festivalurile și evenimentele culturale

 

 

Guvernul României a adoptat luni, într-o ședință extraordinară, modificări importante la Ordonanța de urgență nr. 52/2025, actul care prevedea restricții de cheltuieli pentru autoritățile locale și care a provocat tensiuni în cadrul Coaliției de guvernare.

 

 

Primele informații privind modificările au fost transmise de Ministerul Culturii, care a anunțat că noul act normativ va permite cheltuieli efectuate din donații, sponsorizări, dar și cele destinate organizării de evenimente culturale speciale, precum festivaluri de artele spectacolului, târguri de carte, expoziții, bienale sau proiecte de diplomație culturală.

 

„Noul act normativ exceptează de la dispozițiile de interzicere a angajării de cheltuieli din fonduri publice și de la plafonarea acestora cheltuielile efectuate din donații și sponsorizări, precum și cele necesare pentru producerea, valorificarea sau promovarea bunurilor culturale, artistice și de patrimoniu”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.

 

Astfel, instituțiile publice de cultură vor putea relua activitățile specifice domeniului, în limita bugetelor aprobate, conform legislației în vigoare (OG nr. 51/1998, Legea nr. 186/2003, Legea nr. 422/2001). Excepțiile se aplică inclusiv acolo unde nu există contracte de management active.

 

Liber la festivaluri și evenimente culturale

 

Guvernul a clarificat că aceste modificări permit relansarea evenimentelor culturale sezoniere, inclusiv festivaluri, expoziții și acțiuni de diplomație culturală. De asemenea, autoritățile locale vor putea finanța cheltuieli de consultanță, studii și cercetări necesare pentru obținerea documentațiilor tehnice sau pentru pregătirea proiectelor de investiții, inclusiv a celor cu finanțare europeană.

 

 

Pentru situațiile excepționale, Guvernul poate aproba, prin memorandum, depășirea limitelor de cheltuieli stabilite de OUG 52/2025.

 

 

Alte cheltuieli permise de Guvern

 

Potrivit Executivului, noile modificări introduc „excepții justificate” care vor permite:

studii și consultanță pentru pregătirea proiectelor de investiții și atragerea fondurilor europene;

activități cultural-artistice și de patrimoniu, potrivit legislației în domeniu;

cheltuieli juridice aferente arbitrajelor și litigiilor internaționale;

alte cheltuieli esențiale pentru funcționarea unor servicii publice, fără a mai necesita aprobarea prin memorandum.

De asemenea, ordonanța introduce un mecanism flexibil la nivel local: în cazurile în care o cheltuială nu poate fi amânată până la 1 ianuarie 2026, ordonatorii de credite pot aproba derogări motivate, fără a mai trece prin procedura de aprobare guvernamentală.

 

Totodată, excedentul bugetar local și disponibilitățile din secțiunea de funcționare vor putea fi folosite cu prioritate pentru finanțarea serviciilor sociale, măsură ce vizează asigurarea continuității acestor servicii și sprijinirea categoriilor vulnerabile.

 

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.