Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a încheiat acțiunea de control privind modul de închiriere a plajelor din Năvodari, un test de realitate care a confirmat că litoralul românesc a fost administrat haotic, în defavoarea statului și a interesului public.
Rezultatele sunt alarmante, susține Florin Cocargeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și președintele USR municipiul Constanța.
„Din 75 de contracte de închiriere verificate, 62 includeau construcții ilegale. Multe dintre aceste structuri depășeau 700 sau chiar 800 de metri pătrați, transformând plajele din zone de acces public în proprietăți private de facto. În tot acest timp, sancțiunile au fost simbolice, iar mecanismele de control aproape inexistente.
În Năvodari, lipsa unui Plan Urbanistic Zonal a permis perpetuarea abuzurilor. În absența reglementării, tarifele de închiriere au rămas ridicol de mici, între 4 și 13 lei pe metru pătrat, în condițiile în care, cu un cadru legal corect, s-ar fi ajuns la sume de până la 600 lei/mp. Diferența înseamnă milioane pierdute anual, în timp ce domeniul public a fost ocupat de construcții ilegale, unele ridicate chiar peste nisipul care ar fi trebuit să rămână liber.

Florin Cocargeanu
După expirarea tuturor contractelor, ANAR a decis să nu mai prelungească niciunul. Este pentru prima dată când statul recunoaște deschis că sistemul vechi a eșuat și că este nevoie de o resetare completă. Nicio construcție ilegală nu va fi tolerată, iar operatorii care nu demolează până la 15 noiembrie vor fi sancționați”, afirmă Cocargeanu.
Ministerul Mediului a creat deja un grup de lucru pentru reforma modului de administrare a plajelor, care va extinde verificările la nivel național. Obiectivul este clar, acela de a avea un cadru unitar, transparent și echitabil, în care spațiul public nu mai este tratat ca monedă de schimb între interese private.
Năvodari devine astfel un caz-simbol, o lecție despre cum pierderea controlului administrativ poate duce la degradarea interesului public. Reforma nu este o campanie de imagine, ci o reparație necesară după ani de complicități și neglijență.
Plajele trebuie să fie spații comune, nu enclave private mascate de umbreluțe și ziduri.
Diana Buzoianu: „Vom verifica PUZ-ul, să nu fie făcut pentru interese private”

În declarația oficială, Buzoianu a transmis că procesul de elaborare a PUZ-ului este „un semn bun”, însă a subliniat că statul nu va permite crearea unui plan „dictat de grupuri economice”.
„Zilele acestea se discută inclusiv un nou PUZ. Înțelegem că Primăria Năvodari, în această perioadă tumultoasă, a început să scrie și să depună acest PUZ oficial. Este un semn bun, pentru că asta înseamnă intrarea în legalitate.Doar că trebuie să fim foarte realiști: ne vom uita foarte atent la acest PUZ, care nu trebuie să fie creat pe baza unor interese private care să afecteze competiția”, a declarat Diana Buzoianu.
Buzoianu a explicat că, în prezent, în 80% din contractele de închiriere a plajelor de la Năvodari există construcții ilegale de mari dimensiuni, tolerate de ani de zile pe motivul inexistenței unui PUZ.
„Ministerul Mediului sprijină dezvoltarea turismului, dar vrea ordine. Este nevoie de un echilibru: beach baruri și restaurante, da, dar și zone pentru familii, pentru persoane cu dizabilități, pentru cei care nu își permit șezlonguri de 200 de lei.
Noul PUZ trebuie să reflecte interesul public, nu doar interesele comerciale. Vom trimite observații și vom interveni dacă va fi nevoie”, a avertizat ministrul Mediului.

