miercuri, 9 septembrie 2026

UPDATE – Ședința extraordinară de Consiliu Local Constanța. Compensarea taxei declarată ilegală de instanțele de judecată votată doar de 13 consilieri(Document)

REZULTAT VOT

13 „pentru” și 12 „abtineri” – proiectul nu a trecut. Cetățenii prezenți în ședință au anunțat că se vor îndrepta în instanță cu dosare individuale pentru punerea în aplicare a deciziei Curții de Apel Constanța.

UPDATE

Punctele de vedere ale consilierilor locali și a directorului SPIT:

Cătălin Iacob (USR) – „Avem o datorie morală față de constănțeni și ar trebui să ne cerem scuze. Avem datoria financiară și ar trebui ca cei care au plătit taxa, să le fie restituită. Nu am încredere în punctul de vedere juridic al SPIT, care a susținut permanent că taxa este legală. Cred că ar trebui să dăm oamenilor banii înapoi, iar consilierii să pună interesul constănțenilor înaintea celor de partid”.

Ovidiu Cupșa (AUR) – „Noi ne-am raliat acestui proiect, de compensare, deși inițial am vrut să așteptăm motivarea deciziei Curții de Apel prin care să solicităm restituirea ad-integrum. Consilierii AUR sunt împotriva taxelor și impozitelor speciale, pentru că așa cum au spus si ante-vorbitorii – nu trebuie să-i privim pe cetățeni doar ca pe o sursă de venit. Nu vrem să ajungem în situația în care oamenii să renunțe la mașini sau la case pentru că nu mai pot plăti impozitele și taxele. În ceea ce privește impactul bugetar, am făcut un calcul și impactul este nesemnificativ. Sunt aproximativ 60.000 de proprietari de autovehicule care au plătit această taxă abuzivă, ceea ce înseamnă – 10 -12 milioane de lei la un buget de 2,3 miliarde de lei cât are municipiul Constanța”.

Felicia Ovanesian (independent) – „Eu susțin că avem nevoie de majoritate simplă, nu absolută, cum susține secretarul general al Primăriei. Consilierii locali care au propus proiectul au fost mai mult decât responsabili, aveam varianta restituire, dar am mers pe varianta compensării, care nu generează probleme, doar nu veți încasa anul viitor cele 12 milioane estimate. Legat de legalitate, dau dreptate consilierilor care au luat cuvântul înaintea mea și au spus că din punct de vedere juridic, SPIT s-a decredibilizat, e aceeași poveste cu taxa de poluare la nivel național, statul român a procedat de aceeași manieră. A adopta acest proiect este o formă de respect față de cetățeni și de a repara onoarea fostului Consiliu Local care a adoptat această taxă”.

Cristina Aldea (director SPIT) – „Conform art. 167 și art. 168 din Codul de procedură fiscală, pentru a fi posibilă compensarea sau restituirea, premisa esențială ce trebuie îndeplinită constă în existența unei creanțe (sumă de bani) datorată contribuabilului de către autoritate sau a unor datorii reciproce care să declanșeze mecanismul restituirii sau compensării. În consecință, Serviciul Public de Impozite și Taxe informează că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru efectuarea unor compensări sau restituiri care să aibă ca obiect taxa pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța având în vedere efectul pentru viitor al hotărârii instanței de judecată”.

Ionuț Rusu (PNL) – „Măsurile luate de Consiliu Local trebuie să respecte deciziile instanțelor judecătorești. O parte dintre constănțeni au plătit taxa, alții nu, și asta le o inechitată, care trebuie reparată. Oricare va fi votul de astăzi, sper ca următorii pași care se vor face să fie în sprijinul cetățenilor”.

Vocea constănțenilor 

Mai mulți locuitori din Constanța au cerut să se adreseze Consilului Local. Aceștia au cerut aleșilor locali să voteze pentru cetățeni și nu, împotriva lor.
De asemenea, oamenii vor ca aleșii să-și asume că au votat o taxă considerată ilegală de instanțele de judecată și să voteze pentru returnarea taxei plătită de cetățeni.
Taxa a fost anulată definitiv pentru 2025, deoarece efectele neadoptării acestui proiect se vor vedea mai târziu și vor afecta bugetul municipiului Constanța, a fost un alt punct de vedere transmis consilierilor locali.
Unii vorbitori au spus că se gândesc să-și mute domiciliile fiscale în localitățile limitrofe municipiului Constanța și să nu mai plătească anul viitor taxa locale care vizează autoturismele/locuri de parcare,etc.

Pentru ca proiectul să treacă este nevoie de 14 voturi, potrivit secretarului primăriei Constanța, Fulvia Dinescu care invoca majoritatea absolută.
Consilierii care au cerut convocarea ședinței și au inițiat proiectul de hotărâre susțin că sunt suficiente 13 voturi, deoarece proiectul nu vizează impozite și taxe, ci punerea în aplicare a unei decizii a instanțelor de judecată.

La ședință sunt prezenți 25 de consilieri locali, doi sunt absenți la fel și primarul Vergil Chițac.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Consiliul Local al Municipiului Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară de îndată miercuri, 3 decembrie a.c., la ora 12.00.

Aceasta se va desfăşura prin mijloace electronice, printr-o platformă on-line de videoconferinţă.

Ordinea de zi:

  • Proiect de hotărâre nr. 440/privind aprobarea compensării, în anul fiscal 2026, a taxei pentru ocuparea domeniul public, încasată în baza HCL nr. 412/2024, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, a accesoriilor acesteia şi a cheltuielilor de executare, precum şi a regulamentului de
    compensare.

Ședința a fost convocată la inițiațiativa a 12 consilieri locali de la USR, Forța Dreptei, PMP și consilierul independent Felicia Ovanesian. Pentru convocare au semnat și aleșii locali de la AUR.

Reamintim, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat astăzi, 20 noiembrie 2025, în procesul privind taxa de 200 de lei impusă prin Hotărârea Consiliului Local 412/2024 pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului și au anulat definitiv această taxă.

Judecătorii au respins recursul Primăriei Constanța(Consiliului Local Constanța) împotriva sentinței Tribunalului Constanța.

Trimite:

Alte știri:

Constanța: Avarie pe strada Nicolae Sadoveanu!

Infopolitica   Echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție apă de pe strada Nicolae Sadoveanu, din municipiul Constanța. Pentru executarea lucrărilor, este necesară sistarea furnizării apei potabile, în intervalul orar 18.30 – 20.30, către consumatorii de pe strada Nicolae Sadoveanu, tronsonul delimitat de intersecțiile cu străzile

Sondaj INSCOP: 64% dintre români vor un Guvern rapid, chiar cu compromisuri

      Lavinia SICLITARU Analiza sondajului BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research (Ediția XIV, septembrie 2026)   Marea majoritate a românilor își dorește ca partidele politice să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui Guvern cu puteri depline, chiar dacă acest lucru presupune compromisuri, arată cel mai

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.