vineri, 14 august 2026

Acțiuni preventive ale politiștilor pe principalele artere rutiere din județul Constanța

 

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au organizat, la data de 27 decembrie a.c., ample acțiuni preventive adresate șoferilor, pe principalele artere rutiere din județul Constanța.

 

Aceste operațiuni au vizat în mod special creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea faptelor antisociale, cu accent pe conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, furturile din autovehicule și infracțiunile comise cu violență.

 

În cadrul intervențiilor, agenții au discutat direct cu șoferii și ceilalți participanți la trafic, subliniind riscurile grave ale consumului de alcool și droguri, precum și consecințele tragice asupra siguranței rutiere și a vieții umane.

 

Polițiștii au emis și recomandări practice: optați pentru transport alternativ – taxi, aplicații de ridesharing sau mijloace de transport în comun – după orice consum de alcool, indiferent de cantitate sau distanță.

 

Autoritățile reafirmă că responsabilitatea fiecăruia în trafic asigură siguranța tuturor participanților la circulație, mai ales în perioada sărbătorilor.

 

Constatări ale polițiștilor

 

La data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 4.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Dimitrie Cantemir din sat Moșneni, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.


În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

 

 

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Eforie au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Republicii din localitatea Eforie Nord, fără a poseda permis de conducere și în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

 

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 18.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe drumul județean DJ391, în zona localității Albești, fără a poseda permis de conducere și în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

%

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 11.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un tânăr, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, în timp ce ar fi avut montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

 

Acțiuni ale polițiștilor

La data de 27 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de prostituție și proxenetism.


În urma activităților desfășurate au fost legitimate 31 de persoane și au fost verificate 11 autovehicule.


Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.000 de lei.

 

La data de 27 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 85 de persoane și au fost verificate 39 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

 

La data de 27 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate 146 de persoane și au fost verificate 131 de autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare.

 

Trimite:

Alte știri:

Consiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară. Aleșii vor analiza majorarea capitalului social al CT BUS și modificarea împrumutului de peste 269 de milioane de lei

    Lavinia SICLITARU Consiliul Local al municipiului Constanța a fost convocat în ședință extraordinară marți, 18 august 2026, începând cu ora 14:00. Potrivit Dispoziției nr. 2397 din 14 august 2026, semnată de primarul Vergil Chițac, ședința se va desfășura online, prin intermediul unei platforme de videoconferință. Pe ordinea de

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.