joi, 12 martie 2026

Primarul suspendat al Mangaliei, Radu Cristian rămâne în arest. Magistrații Curții de Apel au deliberat

 

 

Cristian Radu, primarul suspendat de la Mangalia, rămâne în arest.


Magistrații de la Curtea de Apel Constanța nu au fost de acord să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu o măsură mai blândă și au menținut astfel, decizia instanței de fond.

 


Radu Cristian este acuzat, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța, de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în cinci acte, în perioada 2020-2025.

 


Potrivit DNA primarul ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, suma totală de 645.000 de euro.

 


Sumele ar fi fost oferite în schimbul facilitării unor activități comerciale în Portul Turistic, pe plajă sau în stațiunea Neptun, precum și pentru eliberarea unor documentații urbanistice sau evitarea controalelor instituționale.
DNA susține că o parte importantă a banilor ar fi fost disimulată prin achiziția, în 2023, a unui hotel în stațiunea Cap Aurora.

 


Procurorii au stabilit în rechizitoriu că tranzacția ar fi fost folosită pentru a masca proveniența sumelor obținute ilegal.

Trimite:

Alte știri:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vine vineri la Constanța

    Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, va organiza vineri, 13 martie 2026, o conferință de presă la Constanța, în cadrul unei vizite de lucru în județ. Evenimentul este programat la ora 14:00, pe plaja din Mamaia Nord.​ Subiecte probabile Conferința va aborda probabil licitațiile pentru sectoarele de

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.