Astăzi se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza – un moment fundamental al istoriei naționale, care a marcat începutul formării statului român modern și a consolidat identitatea și unitatea românilor.
Sâmbătă, 24 ianuarie, începând cu ora 10:00, în Piața Ovidiu, a avut loc o ceremonie oficială ce va cuprinde prezentarea onorului, intonarea Imnului național al României, oficierea slujbei religioase „Te Deum”, alocuțiuni ale oficialităților și defilarea gărzii de onoare. Evenimentul se va încheia cu tradiționala Horă a Unirii.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier a fost restricționat în intervalul orar 09:00–12:00, în perimetrul delimitat de străzile Vasile Canarache, Petru Rareș, Traian, Dimitrie Cantemir, Marcus Aurelius și Revoluției din 22 Decembrie 1989.

Manifestarea este organizată de Ministerul Apărării Naționale – Comandamentul Flotei Constanța, cu sprijinul Primăriei Constanța.

Cu această ocazie, viceprimarul municipiului Constanța, Costin Ioan Răsăuțeanu, a participat la ceremonia solemnă organizată în Piața Ovidiu, alături de reprezentanți ai autorităților locale, instituțiilor publice și ai comunității constănțene.

Citește și:
De Ziua Unirii Principatelor Române, constănțenii s-au prins de mâini pe faleza Cazinoului

