miercuri, 11 februarie 2026

Advertorial. Anca Hagiu, Consultant & Formator HR: Etica în era AI – cum protejăm angajații de abuzul tehnologiei?

 

INTRO

În contextul actual, AI redefinește tot mai mult modul în care lucrăm, dar și cel în care angajatorii utilizează Inteligența Artificială pentru a moderniza sau eficientiza anumite procese.
Conform Parlamentului European, 42% dintre lucrătorii din Uniunea Europeană sunt în prezent supuși managementului algoritmic la locul de muncă, un procent estimat să crească la 55,5% în următorii cinci ani. Este un lucru pozitiv? Ne îndreptăm către direcția potrivită? Astăzi aflăm răspunsurile de la Anca Hagiu, Consultant & Formator HR, fondatorul Conferinței HRNEXT.

 

 

 

 

 

Ce părere ai despre platformelor ce utilizează inteligența artificială pentru monitorizarea/supravegherea angajaților la locul de muncă? Îi ajută pentru o mai bună organizare a task-urilor sau îi supun unei presiuni constante și abuzive?

 

 

Anca Hagiu: Cred cu tărie că orice formă de automatizare care eficientizează procesele și ajută oamenii să lucreze mai organizat este extrem de valoroasă în contextul actual. Dacă AI-ul este folosit ca suport operațional – pentru claritate, prioritizare și eliminarea muncii repetitive – acesta aduce beneficii reale atât companiilor, cât și angajaților.

 

În momentul în care aceste sisteme sunt utilizate pentru control excesiv, presiune, intimidare sau hărțuire, vorbim deja despre abuz și despre practici profund toxice și, bineînțeles, ilegale.
Inteligența artificială poate fi un instrument foarte util atât timp cât este folosită responsabil. Ea ar trebui să ne ajute să eficientizăm procesele, să reducem munca inutilă, să susținem oamenii și să dezvoltăm armonios un business.

 

 

Ce rol joacă AI în procesele de recrutare ale angajaților? Ne ajută inteligența artificială să alegem candidații ideali sau ne pot încurca algoritmii mai tare?

 

 

Anca Hagiu: În România există încă o diferență semnificativă între candidații care știu să redacteze un CV optimizat și cei care nu au această abilitate. Din păcate pentru cei din urmă, sistemele ATS îi pot respinge automat doar pentru că documentul lor nu conține cuvintele-cheie setate de angajator.

 

În același timp, și companiile pot pierde talente valoroase, deoarece ATS-urile nu reușesc întotdeauna să interpreteze corect experiența sau potențialul unui candidat. Inteligența artificială reprezintă, fără îndoială, un avantaj major în recrutare, însă nu ar trebui să ne bazăm exclusiv pe ea. Intervenția umană rămâne esențială pentru a lua decizii corecte, nu doar eficiente.

 

 

Automatizarea poate elimina job-uri? Poate duce la concedieri pe termen lung?

Anca Hagiu: Automatizarea poate elimina anumite roluri, însă, în același timp, regenerează piața muncii. Deja vedem acest lucru: apar noi tipuri de joburi și noi oportunități profesionale.

 

 

Într-un context care evoluează rapid, este esențial să rămânem conectați la schimbările din piață și să investim constant în dezvoltarea noastră profesională și în carieră. Doar astfel putem evita să pierdem tendințe care ne-ar putea accelera evoluția profesională.

 

 

 

 

AI și exploatarea datelor personale. Cum ferim angajații de acest fenomen și cum rămân companiile etice în fața AI?

 

 

Anca Hagiu: Odată cu adoptarea accelerată a soluțiilor de inteligență artificială, riscurile legate de utilizarea și protejarea datelor personale cresc semnificativ. Pentru a evita orice formă de exploatare sau colectare abuzivă a informațiilor, companiile trebuie să își consolideze politicile de confidențialitate și să implementeze mecanisme clare de transparență.

 

 

Protejarea angajaților începe cu trei direcții esențiale:

 – limitarea datelor colectate la strictul necesar și utilizarea exclusivă a acestora în scopuri bine definite;

 – instruirea angajaților cu privire la modul în care pot folosi în siguranță instrumentele de AI, fără a încărca date sensibile sau informații interne;

 – asigurarea anonimizării datelor, astfel încât nicio persoană să nu poată fi identificată direct din informațiile prelucrate de inteligența artificială.

Pentru companii, etica devine un avantaj strategic.

Organizațiile care aleg procese transparente, aprobări clare și audituri periodice ale algoritmilor demonstrează responsabilitate și consolidează încrederea angajaților și a partenerilor. În era AI, etica nu este doar o obligație – este un diferențiator competitiv.

Ce măsuri pot lua angajatorii, concret, pentru a progeja angajații și a rămâne etici  în  era  AI.

Anca Hagiu: Angajatorii au responsabilitatea de a integra tehnologia într-un mod care să respecte atât drepturile angajaților, cât și valorile companiei. Iată câteva măsuri practice și ușor de implementat:

Stabilirea unei politici clare privind utilizarea AI

Compania trebuie să definească ce instrumente sunt permise, ce tipuri de date pot fi procesate și în ce contexte.

Regulile trebuie comunicate transparent tuturor angajaților.

Minimizarea colectării datelor personale

Angajatorii ar trebui să colecteze doar datele strict necesare și să evite încărcarea în instrumentele de inteligență artificială a informațiilor sensibile sau a celor care pot identifica direct angajații.

Implementarea proceselor de anonimizare și pseudonimizare

Datele utilizate în instrumentele AI trebuie transformate astfel încât identitatea angajaților să fie protejată în totalitate.

Auditarea periodică a instrumentelor AI și a modului de utilizare

Verificările regulate ajută la identificarea riscurilor, a bias-urilor sau a potențialelor abuzuri înainte ca acestea să afecteze oamenii.

Training pentru angajați privind folosirea responsabilă a AI

Oamenii trebuie să știe cum să utilizeze tehnologia fără a expune date confidențiale și fără a introduce în sistem informații care pot fi ulterior exploatate.

Deciziile importante – în special cele legate de performanță, recrutare sau disciplină – nu trebuie lăsate exclusiv în seama algoritmilor. Factorul uman rămâne esențial pentru a evita erorile și nedreptățile. Angajații trebuie să știe când, cum și de ce sunt utilizate tehnologiile de inteligență artificială în companie. Comunicarea deschisă elimină suspiciunile și construiește încredere.

Autor:
Anca Hagiu – Consultant & Formator HR
Co-Founder HR Next
https://hrnext.ro/

Despre autor:

Anca Hagiu este consultant și formator HR, cu experiență în dezvoltarea strategiilor de resurse umane, cultura organizațională și adaptarea companiilor la noile tendințe din piața muncii. Prin proiectele sale, precum HRNEXT susține organizațiile și profesioniștii HR în construirea unor procese eficiente, etice și orientate către oameni.

Articol redactat cu sprijinul:
Carla-Maria Dima – PR & Consultant Comunicare

Trimite:

Alte știri:

Ministerul Educației a publicat programele pentru simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului din anul școlar 2025-2026

  Ministerul Educației a publicat programele pentru simulările examenelor naționale 2026, iar simulările se vor desfășura în perioadele stabilite la nivel național, marcat ca an școlar 2025‑2026. Simulare Evaluarea Națională (clasa a VIII‑a) Elevii de clasa a VIII‑a vor susține simulări scrise la: limba și literatura română, limba și literatura

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.