joi, 14 mai 2026

Atenție, se oprește apa în Eforie Sud și Tuzla!

Update:
 
Ora 14.30
 
Lucrările de remediere a avariei survenite la Stația de Pompare Castel Eforie, au fost finalizate, astăzi – 12 februarie 2026, în jurul orei 14.00.
Imediat, echipele au început manevrele de vane necesare reumplerii sistemului și aducerii acestuia la parametrii normali de funcționare.
 
Având în vedere lungimea rețelei, dar și diametrul mare al conductelor, reamintim consumatorilor afectați de oprire că timpul necesar pentru intrarea în presiune poate ajunge și la 3 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va face progresiv, în localitățile Eforie Sud și Tuzla.
 
Precizăm că la capetele de coloană și la etajele superioare pot apărea întârzieri, în funcție de consumurile înregistrate în această perioadă.
 
Atenționăm consumatorii din zonele afectate de această oprire, că, în urma manevrelor de golire și umplere a sistemului, pot apărea modificări temporare ale calității apei (turbiditate, culoare). Recomandăm evitarea consumului apei până la limpezirea acesteia.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
 
Anunț inițial:
 
În vederea executării, în regim de urgență, a unor lucrări de remediere a unei avarii majore survenite la Stația de Pompare Castel Eforie, județul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile pentru o perioadă de 24 de ore, începând din această noapte – 11 februarie 2026, ora 22.00, până mâine – 12 februarie 2026, ora 22.00.
 
Intervențiile vizează reabilitarea conductelor de aducțiune cu diametrele de 800 mm și 600 mm. Lucrările sunt complexe și absolut necesare pentru prevenirea apariției unor noi avarii și pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a sistemului de alimentare cu apă.
 
Pe durata intervenției, consumatorii din localitățile Eforie Sud și Tuzla vor fi afectați de lipsa apei.
 
Rugăm utilizatorii să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada sistării alimentării.
 
Atenționăm consumatorii că, la reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare). În aceste condiții, recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.
 
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele de intervenție
depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

Trimite:

Alte știri:

ANAF anunță reguli mai dure pentru firmele care distribuie dividende și acordă împrumuturi acționarilor

    Sabin SĂNDESCU   Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor modificări importante aduse de Legea nr. 239/2025, care vizează societățile pe acțiuni (SA) și societățile cu răspundere limitată (SRL) ce distribuie dividende sau derulează împrumuturi către acționari ori persoane afiliate. Noile prevederi introduc restricții stricte și

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.