În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul căminului tehnic de pe strada Basarabi, din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 12 februarie 2026. Astfel, în intervalul orar 09.00 – 17.00 sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Basarabi și Labirint.
Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

