joi, 12 martie 2026

La ora 4 dimineața va începe să ningă . Polaris M Holding, pregătește imprastietoarele și plugurile

 

Polaris M Holding anunță că pregătește imprastietoarele și plugurile (vreo 30 la număr).

 

„La ora 4 dimineața va începe să ningă zdravăn și viscolit până maine după amiaza.

 

Cu cât sunt mai multe mașini în trafic, cu atât utilajele se vor mișca mai greu. Poate lăsăm mașinile acasă mâine, așa cât se poate. O luăm așa la pas pe zăpadă. Mișcarea chiar face bine, mai ales pe distanțe scurte și medii.
 
Nici de data asta nu o să reușim să prindem fulgii înainte de a atinge solul, așa cum multă lume si-ar dori.
 
Și ca să nu avem discuții, prioritate vor avea traseele CT BUS.
Și o să spargem la fel cu lopata gheața din zona trecerilor de pietoni. Atât ne duce capul, alta soluție nu avem.
 
Am văzut mulți care abordau sarcastic acest aspect din căldurica căminului și de sub plăpumioară, butonand cu degețelele călduțe pe rețelele de socializare.
 
Pentru consilierii locali ai municipiului Constanța, lideri de partide…vă invit să percepeți cu simțurile dvs începând cu ora 4 dimineața, cum arată lupta cu stihiile naturii. Va invit în baza logistică și apoi să stăm împreună în viscol după utilaje.
 
Politicienii interesați îmi pot scrie în privat pentru a stabili detaliile vizitei și participării live la acțiunile de deszăpezire”, a anunțat reprezentantul companiei, Eduard Martin pe rețelele sociale.
 

Trimite:

Alte știri:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vine vineri la Constanța

    Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, va organiza vineri, 13 martie 2026, o conferință de presă la Constanța, în cadrul unei vizite de lucru în județ. Evenimentul este programat la ora 14:00, pe plaja din Mamaia Nord.​ Subiecte probabile Conferința va aborda probabil licitațiile pentru sectoarele de

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.