Ca urmare a incidentului produs ieri, 9 martie 2026, pe o plajă din Năvodari, începând de astăzi, 10 martie 2026, vor avea loc verificări pe sectoarele de plajă de pe întreg litoralul românesc.
Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – Județul Constanța a avut loc o întâlnire de lucru în urma căreia s-a dispus ca echipe mixte formate din reprezentanți ai ABADL, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța și ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța să demareze verificări pe litoralul românesc în vederea identificării unor situații similare și a remedierii acestora.
Activitatea din teren este coordonată de ABADL.
Totodată, prefectul județului Constanța a dispus ca Primăria orașului Năvodari, împreună cu operatorul economic care a administrat terasa din zona respectivă, să întreprindă măsurile necesare pentru ca firma care a amplasat rezervorul subteran de gaz să procedeze la golirea bazinului și la evacuarea acestuia.
În cazul operatorului economic a fost deschis un dosar penal.
Situația va fi atent monitorizată, iar verificările vor continua pe tot litoralul pentru asigurarea respectării legislației în vigoare.
Cine administra terasa Lugo din Năvodari
Subsectorul de plajă din Năvodari unde inspectorii Apelor Române au descoperit luni un tanc de gaz îngropat ilegal era administrat de Joshua Leader Invest SRL în asociere cu se pare, Litoral Sun Tour SRL.
Surse au precizat că titularul contractului de închiriere este Litoral Sun Tour SRL, firmă constănțeană deținută de Elena Pocora și Cornel Florin Pocora.
Joshua Leader Invest SRL este controlată de Alina Elena Teris și Ioan Claudiu Dobre, iar montajul recipientului de gaz ar fi fost realizat de City Gaz Galați.
Citește și:
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu – Astăzi a fost găsit un rezervor de gaz îngropat ilegal pe plajele din Năvodari!

