Deputatul PSD Daniel Georgescu a anunțat că ieri, 14 martie a fost ultima sa zi în fruntea Organizației PSD Limanu, una marcată de emoție profundă, punând capăt unei perioade de aproape 11 ani de conducere.
„Timp de aproape 11 ani am construit împreună o echipă și o organizație puternică. Am pornit cu puțin și, pas cu pas, am ajuns la o organizație respectată și unită. Sunt mândru de oamenii acestei organizații și de tot ce am realizat împreună”, a transmis Georgescu pe rețelele sociale.

El l-a felicitat pe Mihai Feodorof, noul președinte ales al organizației, subliniind încrederea în continuitate: „Sunt convins că echipa va duce mai departe această poveste”. Georgescu a evidențiat succesele din localitățile cheie gestionate de organizație – Limanu, 2 Mai, Vama Veche și Hagieni –, unde unitatea a dus la „lucruri solide”.
Schimbarea vine într-un moment important pentru PSD Constanța, care se află în plin proces de alegeri interne.
Georgescu, deputat în circumscripția județeană, este președinte interimar al PSD județul Constanța și candidează pentru funcția supremă la Conferința Județeană din 24 aprilie a.c.

