marți, 21 aprilie 2026

Din spații abandonate, locuri de întâlnire: Cum renaște orașul prin regenerare urbană

 

 

Fiecare oraș are colțurile lui tăcute. Locuri pe lângă care trecem fără să le mai observăm, deși altădată emanau energie. Foste hale industriale, terenuri lăsate în paragină, platforme care au susținut dezvoltarea locală au fost abandonate, iar apoi, ușor-ușor au fost uitate. Zone care par că nu mai spun o poveste la prezent, deși au o istorie bogată și foarte mult potențial.

 

Iulius vede în aceste spații oportunitatea de a le reconecta cu comunitatea și de a le reda valoarea. Prin demersul de regenerare urbană, le dă șansa să redevină parte activă din viața orașului, nu doar ca dezvoltări noi, ci ca locuri cu identitate aparte, care aduc comunitatea împreună și redau sens unor zone uitate.

 

IULIUS – Ansamblul Palas Iași

 

Dincolo de schițe și betoane

 

Regenerarea urbană începe cu înțelegerea contextului local și cu asumarea faptului că fiecare oraș are propriul ritm, propriile vulnerabilități și aspirații. De aceea, în abordarea IULIUS, procesul este fundamentat pe un dialog cu societatea civilă, cu activiști de mediu, cu specialiști în mobilitate urbană și comunitățile care vor beneficia de proiect, atunci când va fi gata.

 

„Un oraș nu este un template. Nu poți să apeși copy-paste și să aplici aceeași rețetă de live-work-play la orașe diferite. Din perspectiva mea, când înțelegi nevoile unui oraș, e ca și cum te-ai întâlni cu o nouă persoană. Trebuie să înțelegi care sunt temerile, fricile, nevoile și bucuriile spre care tinde. Iar în cazul regenerării urbane, acea persoană este, de fapt, orașul”, explică Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare al grupului IULIUS, într-un interviu acordat Digi24.

 

Pasaj subteran IULIUS Town Timișoara

 

 „Greul care merită dus

 

Deși regenerarea urbană nu este un proces rapid sau simplu, pentru IULIUS, provocările nu sunt obstacole, ci parte din proces. În spatele fiecărui proiect stau studii, negocieri, avize, investiții consistente și, mai ales, convingerea că un spațiu poate deveni mai mult decât a fost vreodată.

„Am învățat în timp faptul că orașele nu se schimbă singure, ci prin oamenii care rămân, prin oamenii care aleg să nu fugă de greu”, spune Raluca Munteanu. „Greu nu înseamnă întotdeauna doar o treaptă ruptă sau un drum care trebuie reconstruit, ci înseamnă poate chiar o clădire reconstruită cărămidă cu cărămidă. Înseamnă un sistem care se mișcă greu, dar care merge mai bine dacă îl împingi cu răbdare.”

În realitate, acest „greu” înseamnă adesea reconversia unor platforme industriale abandonate, decontaminarea unor terenuri sau redefinirea completă a unei zone care a fost, ani la rând, izolată de restul orașului. Înseamnă să vezi potențial acolo unde alții văd doar ruine. Poate fi un parc uitat care redevine un spațiu verde vibrant, un loc de întâlnire pentru familii și comunități. Sau o fostă fabrică ce își schimbă complet destinul și devine un nou reper urban. În toate aceste situații, miza nu este doar transformarea fizică a unui loc, ci recâștigarea încrederii că orașul poate evolua cu răbdare, consecvență și implicare reală.

IULIUS Parc Cluj

 

De la platforme industriale uitate la noi repere urbane

 

 

Un exemplu de regenerare urbană din portofoliul IULIUS este proiectul din Constanța, unde o fostă platformă industrială contaminată și izolată de restul orașului poate fi reintegrată printr-un proces complex de transformare, care a început cu cel mai amplu demers privat de bioremediere din Europa. O zonă poluată și izolată  geografic poate deveni, prin viziune și investiții pe termen lung, un spațiu care va oferi oportunități pentru întreaga comunitate.

Un proiect la fel de ambițios vizează și reconversia platformei Carbochim din Cluj-Napoca, unde relocarea unei fabrici aduce un vechi cartier industrial mai aproape de nevoile actuale ale orașului, care între timp s-a extins. Nu este doar de poziționare, ci o repoziționare a unei zone cu istorie industrială într-un pol urban conectat la ritmul și nevoile actuale ale orașului.

Aceste transformări devin punți reale între trecut și viitor, între spații cândva închise și zone care se redeschid comunității într-o formă nouă. Foste platforme industriale capătă o nouă identitate și se transformă în locuri vii, care aduc împreună shopping, timp liber și promenade, integrându-se în ritmul orașului și în viața de zi cu zi a oamenilor.

Trimite:

Alte știri:

Reducerea cheltuielilor de personal în educație: măsuri propuse de ISJ Constanța pentru eficientizarea bugetară

    În urma adresei transmise de Ministerul Educației și Cercetării, în contextul măsurilor guvernamentale privind monitorizarea și reducerea cheltuielilor de personal în anul curent comparativ cu anul precedent, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a înaintat o serie de propuneri privind eficientizarea bugetară, în conformitate cu prevederile articolului XLIX din Ordonanța

Consiliul Județean Constanța a adoptat hotărâri importante, vizând infrastructura, reorganizarea administrativă și investiții publice

  În cadrul ședinței desfășurate, Consiliul Județean Constanța a adoptat o serie de hotărâri importante, vizând dezvoltarea infrastructurii, reorganizarea administrativă, investițiile publice și cooperarea instituțională. Hotărârile adoptate reflectă angajamentul Consiliului Județean Constanța pentru dezvoltarea durabilă a județului, eficientizarea serviciilor publice și creșterea calității vieții cetățenilor. Infrastructură și administrarea patrimoniului A

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.