Deputatul PSD de Constanța, Daniel Georgescu, a anunțat că a primit, în Parlamentul României, vizita tinerilor din Organizația PSD Constanța, într-un demers menit să apropie noua generație de activitatea legislativă.
Potrivit parlamentarului, întâlnirea a fost marcată de un dialog deschis, schimb de idei și implicare din partea tinerilor, fiind considerată o experiență benefică pentru ambele părți.

Georgescu a precizat că aceasta reprezintă prima etapă a unui program mai amplu de activități comune între parlamentari și organizația de tineret, cu scopul de a sprijini formarea viitorilor lideri politici.

„Cred în forța unei echipe unite, în care experiența se împletește cu entuziasmul și curajul tinerilor”, a transmis deputatul, subliniind importanța implicării noii generații în viața publică.

La întâlnirea cu tinerii din PSD Constanța au mai participat și deputatul Mirela Matichescu, dar si senatorul Felix Stroe.

