Echipele RAJA intervin astăzi, 19 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Cășăriei, din orașul Hârșova, județul Constanța.
În vederea desfășurării operațiunilor de reparație, în intervalul orar 09:00-15:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Hârșova și Ciobanu.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.

