Aproximativ 300 sute de muncitori de la Șantierul Naval Damen Mangalia au declanșat joi dimineață, 19 martie 2026, un protest spontan, nemulțumiți de întârzierea plății salariilor restante de peste trei luni.
Potrivit liderilor sindicali, oamenii au ieșit în curtea șantierului încă de la primele ore ale dimineții, acuzând că, în ciuda promisiunilor repetate, nu au primit nici până acum banii cuveniți.
„Sunt câteva sute de salariați nemulțumiți că de peste trei luni nu și-au primit salariile”, a declarat Lucian Gobeajă, liderul Sindicatului Liber Navalistul, subliniind că situația persistă de mai multe săptămâni fără soluții concrete din partea autorităților.
Angajații reclamă faptul că plata drepturilor salariale ar trebui să fie asigurată prin fondul de garantare, însă procedurile necesare întârzie, iar deciziile la nivel guvernamental sunt amânate.
Protestul de astăzi vine după mai multe acțiuni similare organizate în ultimele săptămâni, pe fondul crizei financiare profunde în care se află compania. Șantierul este în insolvență din iunie 2024 și se confruntă cu lipsa comenzilor și blocaje administrative.
Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor măsuri rapide, situația riscă să se agraveze, existând temeri legate de viitorul locurilor de muncă și chiar de posibilitatea închiderii șantierului.
Citește și:
Deputatul PSD, Daniel Georgescu, mesaj dur către ministrul Economiei – „Angajații Șantierului Naval Mangalia sunt neplătiți de 3 luni” (VIDEO)

