Echinocțiul de primăvară marchează oficial începutul primăverii astronomice în România.
În acest an, fenomenul se produce vineri, 20 martie, la ora 16:46, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Acest moment special este definit de egalitatea dintre durata zilei și cea a nopții, indiferent de latitudine. Practic, Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera sudică în cea nordică, ceea ce determină schimbări vizibile în ritmul natural al zilelor.
După echinocțiu, zilele vor deveni tot mai lungi, iar nopțile tot mai scurte, până la solstițiul de vară din 21 iunie.
La latitudinea României, Soarele răsare exact la est și apune la vest, iar la prânz atinge o înălțime medie de aproximativ 45 de grade deasupra orizontului.
Fenomenul are loc anual în jurul datei de 20 martie și este determinat de mișcarea Pământului în jurul Soarelui și de înclinarea axei sale.
În emisfera sudică, echinocțiul marchează, în schimb, începutul toamnei astronomice.
Specialiștii subliniază că acest moment are și semnificații simbolice, fiind asociat cu renașterea naturii și începutul unui nou ciclu de viață.

