Astăzi, 23 martie 2026, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, a avut loc o ședință de lucru dedicată aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 și promovării proiectelor de hotărâri de consiliu privind noile organigrame ale unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța.
Întâlnirea a fost convocată de prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, și s-a desfășurat cu participarea șefului Serviciului Juridic și a consilierilor juridici ai instituției, a reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, precum și a secretarilor generali și a responsabililor din domeniul resurselor umane din cadrul unităților administrativ-teritoriale.
În cadrul ședinței au fost oferite îndrumări privind aplicarea noilor prevederi ale OUG nr. 7/2026, act normativ care urmărește creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și stabilirea numărului maxim de posturi pentru anul 2026.
Potrivit ordonanței, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, precum și a instituțiilor publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative — precum poliția locală, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor sau structurile de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene — trebuie realizată cel târziu până la data de 1 iulie 2026.

De asemenea, conform alin. (3) al art. XL din Ordonanță, autoritățile administrației publice locale au obligația ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea numărului maxim de posturi de către instituția prefectului, să adopte proiectele de hotărâri ale consiliilor locale și ale consiliului județean care vor cuprinde noile organigrame.
Hotărârile de consiliu trebuie să fie fundamentate pe o notă justificativă detaliată, asumată de ordonatorul principal de credite, de șeful compartimentului financiar-contabil și de responsabilul pentru activitatea de resurse umane. Documentul va include justificarea opțiunilor adoptate de unitatea administrativ-teritorială, precum și calculul impactului financiar al măsurilor propuse.
Instituția Prefectului – Județul Constanța a comunicat unităților administrativ-teritoriale, la data de 16 martie 2026, numărul maxim de posturi pentru anul 2026.
În urma aplicării prevederilor OUG nr. 7/2026, numărul maxim de posturi la nivelul aparatelor de specialitate ale primăriilor și al Consiliului Județean Constanța este estimat să se reducă de la 3.858 de posturi în anul 2025 la 2.706 posturi în anul 2026.
În ceea ce privește numărul total de posturi din administrația publică locală din județul Constanța, care include și structurile de poliție locală, evidență a persoanelor și implementare a fondurilor europene, acesta este estimat să scadă de la 5.344 de posturi în 2025 la 4.022 de posturi în 2026.

