Ședința ordinară a Consiliului Local Constanța, convocată joi, 26 martie, s-a desfășurat online, printr-o platformă de videoconferință, în prezența a 26 de consilieri locali.
Încă de la începutul întâlnirii, atmosfera a fost tensionată, fiind marcate mai multe schimburi de replici între primarul Vergil Chițac și consilierii din opoziție.
Consilierii opoziției au confruntat primarul Vergil Chițac pe tema tăierii copacilor din cartierul Abator.
Independenta Felicia Ovanesian i-a pus mai multe întrebări edilului-șef, care a replicat dur: „De ce bateți câmpii?”.
Consilierul USR, Cătălin Iacob a semnalat că locuitorii din zonă s-au trezit dimineața cu drujbele în geam, din cauza defrișărilor. „Am pus pe masă un proiect de expropriere, dar nu l-ați băgat în seamă. Un proiect care trebuia să fie pe ordinea de zi astăzi”, a acuzat Iacob.
Chițac a respins acuzațiile, adresându-se direct Ovanesian: „Eu m-am săturat să ascult prostiile voastre. Aveți și un râs frumos”.
Către Iacob, primarul a argumentat: „Nu poți să decizi dumneata pe o proprietate privată. Eu încă sunt un tip rațional și coerent. Nu pot să pun pe ordinea de zi un proiect de SF atâta timp cât noi am dat autorizație de construire acolo. Totul este legal acolo”.
Episodul subliniază tensiunile dintre administrație și opoziție pe fondul proiectelor de urbanism din cartierul Abator, unde defrișările din această dimineată au stârnit reacții în comunitate.
Citește și:
Tăierea copacilor din fața blocurilor SM5-SM6 de pe Șoseaua Mangaliei: Locatarii treziți de drujbe fără opoziție (VIDEO)

