Decizia Consiliului Local Constanța de a majora subvenția pentru energia termică, la propunerea primarului Vergil Chițac, ridică o întrebare simplă, dar incomodă: cât de corect este ca aproape întreg orașul să plătească pentru încălzirea unei „minorități”?
De la 1 aprilie 2026, subvenția pentru gigacalorie crește de la 786,20 lei/Gcal la 912,85 lei/Gcal, o majorare consistentă justificată de administrația locală prin creșterea costurilor din sectorul energetic.
Oficial, constănțenii racordați la sistemul centralizat nu vor simți această schimbare: prețul final rămâne 400 lei/Gcal.
Problema este însă cine plătește diferența.
Realitatea statistică este clară: doar aproximativ 32% dintre constănțeni mai sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare. Restul, aproape 70% din populația orașului, se încălzește cu centrale proprii pe gaz, pompe de căldură, aer condiționat sau alte soluții individuale. Cu toate acestea, toți contribuie la bugetul local din care este plătită subvenția.
Cu alte cuvinte, majoritatea plătește indirect pentru facturile unei „minorități”.
Argumentul administrației locale este cunoscut: sistemul centralizat trebuie menținut, iar prețul pentru populație trebuie ținut sub control.
Dar aici apare paradoxul. Dacă sistemul pierde constant abonați, iar costurile cresc, subvențiile devin tot mai mari pentru tot mai puțini beneficiari.
Este un cerc vicios:
- costurile cresc;
- subvenția crește;
- sistemul rămâne neatractiv;
- alți consumatori se debranșează.
În acest context, majorarea subvenției nu pare o reformă, ci o soluție de moment care amână o discuție pe cât de dureroasă pe atât de reală despre viitorul sistemului de termoficare din Constanța.
Mai există și o problemă de echitate socială. Un constănțean care și-a investit economiile într-o centrală proprie, tocmai pentru a scăpa de problemele sistemului centralizat, continuă să contribuie prin taxe la încălzirea altora.
Pentru mulți dintre ei, aceasta nu mai este solidaritate, ci o distribuție inechitabilă a costurilor.
Primarul Chițac a mizat în ultimii ani pe modernizarea sistemului energetic al orașului, inclusiv pe construcția noului CET. Este un proiect extre, de costisitor, dar întrebarea rămâne: pentru câți constănțeni va mai funcționa acest sistem peste 10 sau 15 ani?
Fără o strategie clară de extindere sau eficientizare a rețelei, subvenția pentru căldură s-a transformat o povară bugetară tot mai mare, suportată de toți contribuabilii, dar utilă doar unei părți din oraș.
Iar în final rămâne întrebarea la care administrația evită de ani buni să răspundă: este sustenabil să subvenționezi din ce în ce mai mult un sistem care deservește din ce în ce mai puțini oameni?
