vineri, 11 septembrie 2026

Se lucrează și noaptea pe șantierul noului Spital de Boli Infecțioase din Constanța

 

 

Lucrările la noul Spital Clinic de Boli Infecțioase din Constanța continuă în ritm intens, inclusiv pe timpul nopții, a anunțat viceprimarul municipiului, Costin Răsăuțeanu.

 

Potrivit acestuia, constructorii au reușit să finalizeze egalizarea pentru fundația viitorului spital, înainte de perioada de ploi anunțată de meteorologi.

„Este bine că am reușit să turnăm egalizarea pentru fundația spitalului, pentru că se anunță două zile ploioase și posibil cod galben de ploi. Avem mult de recuperat”, a transmis viceprimarul.

Costin Răsăuțeanu a subliniat că, în ciuda provocărilor, proiectul va merge mai departe.
„Indiferent de provocări, vom construi acest spital”, a mai declarat acesta.

Trimite:

Alte știri:

Vila Reginei Maria din Mamaia intră în reabilitare: aviz pentru acoperiș și planșeu

  Lavinia SICLITARU   Vila Regală a Reginei Maria din Mamaia face un nou pas către redeschidere după ce Consiliul Local al Municipiului Constanța a aprobat protocolul de colaborare privind valorificarea culturală și turistică a monumentului. Documentul a fost semnat de Ministerul Culturii, Municipiul Constanța și societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L.

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.