marți, 21 aprilie 2026

USR a votat împotriva acordării de bani în plus pentru șefii companiilor de stat

 

 

Deputații USR au votat, astăzi, împotriva modificărilor aduse la legislația privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, modificări prin care șefii companiilor de stat primesc bani în plus pentru diurnă, transport și cazare. USR nu susține și nu va susține nici în continuare acordarea de privilegii din bani publici.


Noile privilegii au fost introduse în legea de aprobare a OUG 73/2018. Cu alte cuvinte, o ordonanță de acum 8 ani a fost scoasă de la sertar pentru a fi modificată în sensul acordării directorilor și administratorilor companiilor de stat de sume suplimentare pentru diurnă, transport și cazare.

USR a cerut, în ședința de plen de marți, respingerea amendamentului adoptat în comisii, dar PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale au votat pentru menținerea amendamentului.

Iar votul final de astăzi a confirmat decizia parlamentarilor PSD, PNL și UDMR de a acorda noi privilegii pentru șefii companiilor de stat, într-o perioadă în care ar trebui adoptate măsuri consistente pentru reducerea risipei din banii publici, astfel încât să scadă deficitul bugetar și să nu fie inutile măsurile prin care au fost afectate veniturile tuturor românilor.

„Sper ca președintele Nicușor Dan să retrimită legea în Parlament și să o atace la Curtea Constituțională. Este exact genul de derapaj care trebuie oprit. Nu putem accepta ca, într-o perioadă în care li se cere tuturor să strângă cureaua, unii să voteze beneficii în plus pe furiș, fără dezbatere reală. Aici nu e despre politică sau coaliție. E despre bun-simț și despre respect față de banii publici”, declară deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

„Modificarea votată de parlamentarii PSD, PNL, UDMR reprezintă o bătaie de joc la adresa românilor, care se uită la sinecuriștii puși în funcție în ultimii 35 de ani, în fruntea a tot felul de companii de stat. USR a votat împotriva sifonării banului public”, afirmă deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Trimite:

Alte știri:

Reducerea cheltuielilor de personal în educație: măsuri propuse de ISJ Constanța pentru eficientizarea bugetară

    În urma adresei transmise de Ministerul Educației și Cercetării, în contextul măsurilor guvernamentale privind monitorizarea și reducerea cheltuielilor de personal în anul curent comparativ cu anul precedent, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a înaintat o serie de propuneri privind eficientizarea bugetară, în conformitate cu prevederile articolului XLIX din Ordonanța

Consiliul Județean Constanța a adoptat hotărâri importante, vizând infrastructura, reorganizarea administrativă și investiții publice

  În cadrul ședinței desfășurate, Consiliul Județean Constanța a adoptat o serie de hotărâri importante, vizând dezvoltarea infrastructurii, reorganizarea administrativă, investițiile publice și cooperarea instituțională. Hotărârile adoptate reflectă angajamentul Consiliului Județean Constanța pentru dezvoltarea durabilă a județului, eficientizarea serviciilor publice și creșterea calității vieții cetățenilor. Infrastructură și administrarea patrimoniului A

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.