marți, 19 mai 2026

Tei plantați în Parcul Verde din Cumpăna

 

 

Lucrările de amenajare a spațiului de picnic din Parcul Verde din Cumpăna continuă, iar recent au fost plantați 30 de tei, anunță reprezentanții S.C. Salubrizare și Gospodărie Cumpăna.

Potrivit acestora, fiecare arbore plantat reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea spațiului verde din localitate și pentru crearea unui loc mai plăcut pentru locuitori.

„Fiecare arbore plantat este mai mult decât un simplu gest – este o promisiune pentru viitor. O promisiune că vom avea mai multă umbră în zilele toride, mai mult verde în jurul nostru și mai multe locuri în care să ne bucurăm, în liniște, de timpul petrecut alături de familie și de cei dragi”, au transmis reprezentanții societății.

Autoritățile își doresc ca Parcul Verde să devină un spațiu dedicat relaxării, plimbărilor și activităților petrecute în aer liber, un loc în care comunitatea să se bucure de natură și de momente petrecute împreună.

Reprezentanții societății de gospodărire au mulțumit locuitorilor pentru sprijin și implicare, subliniind că dezvoltarea și întreținerea spațiilor verzi reprezintă un efort comun al întregii comunități.

Trimite:

Alte știri:

Constanța: Avarie pe strada Prelungirea Bucovinei!

 Astăzi, 19 mai 2026, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Prelungirea Bucovinei din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 15.00 – 17.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mihai Eminescu, Eroilor, Vasile

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.