marți, 19 mai 2026

Pe 15 aprilie începe ultimul modul din anul școlar 2025-2026

 

  • Elevii revin mâine la cursuri până pe 19 iunie

 

 

După vacanța de Paște, elevii și preșcolarii revin mâine, 15 aprilie 2026, la cursuri pentru ultimul modul al anului școlar, care se întinde până pe 19 iunie.

 

Majoritatea elevilor intră în vacanță de vară din 20 iunie.


Clasele a VIII-a încheie pe 12 iunie, iar absolvenții de liceu pe 5 iunie.

 

Examene naționale

Evaluarea Națională începe pe 22 iunie.
Probele scrise la Bacalaureat pornesc pe 29 iunie.
Liceenii din loturi olimpice sau competiții internaționale susțin competențe pe 12 mai și probe scrise pe 18 mai.

 

Zile libere rămase

Elevii beneficiază de pauze pe 1 Mai, 31 mai (Rusalii), 1 iunie (Ziua Copilului) și 5 iunie (Ziua Învățătorului).

Trimite:

Alte știri:

Constanța: Avarie pe strada Prelungirea Bucovinei!

 Astăzi, 19 mai 2026, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Prelungirea Bucovinei din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 15.00 – 17.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mihai Eminescu, Eroilor, Vasile

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.