Lavinia SICLITARU
Florin Cocargeanu, președintele USR municipiul Constanța, a analizat bugetul local pus recent în transparență publică și a semnalat absența a două proiecte esențiale pentru constănțeni: finalizarea anexei Grădiniței Nr. 47 „Lumea Poveștilor” și studiul de circulație pentru eficientizarea transportului în comun.
„Am căutat aceste proiecte votate de consilierii locali și nu le-am găsit nicăieri. Au fost îngropate în liniște de primar”, a declarat Cocargeanu. El a subliniat că anexa grădiniței, așteptată de peste 15 ani, reprezintă un exemplu tipic al modului în care administrația condusă de Vergil Chițac tratează investițiile în educație. Amendamentul USR pentru alocarea fondurilor a fost aprobat de Consiliul Local, dar nu s-a concretizat nimic, lăsând familiile din zonă fără locuri suplimentare în unități preșcolare.
La fel, studiul de circulație – propus pentru a fundamenta deciziile privind mobilitatea urbană – lipsește din buget, deși primarul Chițac încurajează constănțenii să renunțe la mașini în favoarea transportului public. „Cursele au fost tăiate fără analiză, traseele modificate fără impact evaluat, iar sistemul funcționează pe improvizație”, a criticat liderul USR, subliniind nevoia de date reale pentru identificarea blocajelor și prioritizarea transportului public.
„Bugetul nu este doar un document, ci o declarație de priorități. Cel al Constanței arată clar că educația și mobilitatea urbană nu sunt printre ele. Rămâne de văzut dacă primarul Chițac va explica sau va alege liniștea, ca de obicei”, a concluzionat Cocargeanu.

