joi, 14 mai 2026

PNL, ședință după decizia PSD privind retragerea sprijinului pentru premier

 

 

Partidul Național Liberal (PNL) se reunește marți, de la ora 10:00, într-o ședință a Biroului Politic Național (BPN), în contextul deciziei așteptate din partea Partidul Social Democrat (PSD) de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.

Ședința liberalilor va avea loc la Parlament și, spre deosebire de întâlnirile obișnuite ale conducerii partidului, la discuții au fost invitați să participe și parlamentarii PNL, primarii de municipii și președinții de Consilii Județene ai formațiunii.

Decizia vine după ce social-democrații s-au reunit luni, de la ora 17:00, într-o ședință în care, potrivit surselor politice, urmează să stabilească retragerea sprijinului politic pentru actualul premier. Un astfel de pas ar putea duce la destrămarea coaliției de guvernare și la declanșarea unei noi crize politice.

În cadrul ședinței de marți, liderii PNL vor analiza opțiunile partidului, inclusiv continuarea guvernării în altă formulă, negocieri pentru o nouă majoritate sau trecerea în opoziție.

Rămâne de văzut ce decizie vor lua liberalii și dacă vor încerca să mențină guvernarea sau să forțeze o resetare a scenei politice în perioada următoare.

Trimite:

Alte știri:

Costinești: Lipsă apă în localitate!

 Astăzi – 14 mai 2026 s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Tineretului cu Aleea Litoral din localitatea Costinești, județul Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în această localitate, în intervalul orar 14.30 – 18.00. Ne cerem

Lipsă apă în localitatea Biruința!

 Echipele RAJA intervin astăzi – 14 mai 2026, în vederea remedierii unei avarii survenite în incinta Stației de Repompare Biruința din județul Constanța. Pentru executarea acestor lucrări, în intervalul orar 13.00 – 16.00, se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Biruința, comuna Topraisar. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.