marți, 19 mai 2026

Ce spune președintele interimar al PSD Constanța Daniel Georgescu despre situația subprefectului Marilena Dragnea, care refuză să demisioneze din funcție!

 

 

Lavinia SICLITARU

 

Deputatul, Daniel Georgescu, președintele PSD Constanța a comentat pentru Infopolitica.ro, situația subprefectului de la Constanța, Marilena Dragnea care refuză să demisioneze din funcție.

 

 

 

„Decizia PSD la nivel național este una clară: toți prefecții și subprefecții susținuți de partid trebuiau să își depună demisiile în termenul comunicat de conducerea centrală. Nu există excepții și nu există interpretări diferite.

PSD nu mai susține Guvernul condus de Ilie Bolojan. În aceste condiții, orice persoană care a rămas în funcție după acest termen nu mai reprezintă partidul în acea poziție și nu mai beneficiază de sprijinul politic acordat anterior și este pe persoană fizică acolo

Subprefectul, Marilena Dragnea cunoaște această decizie, a fost informată și știe foarte bine care sunt pașii necesari pentru a respecta poziția partidului. Ne așteptăm ca această situație să fie clarificată, în spiritul disciplinei și al respectului față de hotărârea adoptată la nivel național.

În caz contrar, se plasează singură în afara partidului.

Apreciem activitatea tuturor colegilor care au reprezentat partidul în funcții publice și suntem convinși că fiecare va înțelege corect momentul politic actual” – a declarat liderul interimar al PSD Constanța, deputatul Daniel Georgescu pentru Infopolitica.ro

Din informațiile noastre, cazul Marilenei Dragnea este singular la nivel național.

De altfel, în această dimineață, PSD a transmis un comunicat prin care anunță că și-a retras toți reprezentanții care ocupau funcții publice.

Trimite:

Alte știri:

Constanța: Avarie pe strada Prelungirea Bucovinei!

 Astăzi, 19 mai 2026, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Prelungirea Bucovinei din municipiul Constanța. Astfel, în intervalul orar 15.00 – 17.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mihai Eminescu, Eroilor, Vasile

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.