Consilierii județeni din Constanța au aprobat, în ședința de astăzi, reorganizarea Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, măsură care va duce la posibila plecarea a 6 angajați din instituție.
Proiectul prevede reducerea numărului total de posturi a fost adoptat a treia oară, după ce în ședințele anterioare nu a întrunit susținerea necesară. Decizia a fost contestată de mai mulți angajați ai DGEP, care au fost prezenți la ședință și le-au cerut consilierilor să nu voteze reorganizarea.
Directorul instituției, Constantin Ion, a declarat că măsura are la bază o analiză a activității din ultimii 10 ani și că reorganizarea vizează în principal personalul din sediul central al instituției, nu serviciile publice locale din județ.
„Nu se pune problema desființării serviciilor din teritoriu. Acolo, în multe cazuri, există deja un singur funcționar de stare civilă”, a precizat acesta.
În ciuda opoziției venite din partea angajaților, proiectul a fost aprobat de majoritatea consilierilor județeni, cu vot împotrivă din partea reprezentanților Alianța pentru Unirea Românilor.
În prezent, în județul Constanța funcționează 20 de servicii publice locale de evidență a persoanelor, iar autoritățile au anunțat că în cursul acestui an vor fi înființate încă trei astfel de servicii, în localitățile Mihail Kogălniceanu, Lumina și Cobadin.
Reorganizarea DGEP vine în contextul unei tendințe de redistribuire a resurselor către serviciile din teritoriu, însă pentru cei 6 angajați vizați de desființarea posturilor, decizia ar putea însemna încetarea raporturilor de muncă sau, în cel mai bun caz, transferul funcționarilor.

