joi, 18 iunie 2026

Constanța a sărbătorit ziua de 10 Mai prin cultură, memorie și întâlnirea cu istoria

 

 

La 160 de ani de la momentul 10 mai 1866 — ziua în care principele Carol sosea în România și începea o etapă fructuoasă de organizare și consolidare a statului român — numeroși constănțeni s-au reunit pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic, la vernisajul expoziției outdoor „𝑴𝒐𝒏𝒂𝒓𝒉𝒊𝒆 𝒔̗𝒊 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒊𝒕𝒖𝒕̗𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆: 𝑹𝒐𝒎â𝒏𝒊𝒂 și 𝑫𝒐𝒃𝒓𝒐𝒈𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊 𝑪𝒂𝒓𝒐𝒍 𝑰❞.
 
 
 Evenimentul a adus împreună oameni de toate vârstele care au ales să petreacă această zi redescoperind personalitatea complexă a Regelui Carol I și legăturile profunde ale familiei regale cu spațiul dobrogean. Interesul și numărul impresionant al participanților ne-au arătat încă o dată că trecutul orașului și marile momente ale istoriei naționale continuă să emoționeze și să apropie oamenii.
 
Prezentarea expoziției a fost susținută de dr. 𝐃𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐑𝐨𝐱𝐚𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐞𝐚, managerul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care a vorbit despre semnificația zilei de 10 Mai și despre rolul esențial pe care Regele Carol I l-a avut în modernizarea statului român și în dezvoltarea Dobrogei.
 
 
 
Expoziția, organizată de 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă ș𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧ț𝐚, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – București și Filiala Constanța, precum și Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța, propune publicului o incursiune în perioada Regelui Carol I și în procesul de modernizare a României.
 
 
Vizitatorii pot descoperi imagini de arhivă, documente și materiale ilustrative dedicate unor momente fundamentale precum încoronarea ca domnitor al României, modernizarea statului (sub aspect economic, cultural și arhitectural), adoptarea în 1866 a primei Constituții românești, obținerea Independenței României în urma războiului ruso-româno-turc (1877-1878), proclamarea Regatului (1881), Jubileul Regelui Carol din 1906, precum și ultimii doi ani de domnie ai acestuia.
 
Expoziția poate fi vizitată gratuit până la 𝟏 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic. Vă așteptăm să descoperiți o parte esențială din istoria României și a Dobrogei, chiar în inima vechii cetăți a Tomisului.
 
 

Trimite:

Alte știri:

Apă cu presiune scăzută în localitatea Pietreni, vineri – 19 iunie 2026!

 Infopolitica Echipele distribuitorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de apă ce deservește satul Pietreni, comuna Deleni din județul Constanța, vineri – 19 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Pe durata intervențiilor, în localitatea Pietreni apa va fi livrată cu presiune scăzută. În

Lucrare programată în zona centrală a municipiului Constanța!

 Infopolitica În vederea executării unor lucrări de reabilitare și conectare la rețelele stradale de alimentare cu apă și la căminele tehnice situate la intersecțiile străzilor Mihai Viteazu cu Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazu cu bd. Mamaia, Lahovari cu bd. Mamaia, Răscoalei 1907 cu Griviței și General Manu cu bd. Mamaia, din municipiul

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.