vineri, 14 august 2026

România s-a clasat pe locul 3 la Eurovision. Alexandra Căpitănescu a obținut 296 de puncte în finala de la Viena (VIDEO)

 

Infopolitica

  • România obține un rezultat istoric la Eurovision 2026: locul 3, cu 296 de puncte, cel mai mare scor din istoria participărilor sale

România a obținut un rezultat istoric la Eurovision 2026, clasându-se pe locul al treilea prin prestația Alexandrei Căpitănescu.

Artista a acumulat 296 de puncte în finala desfășurată la Viena, acesta fiind cel mai mare scor înregistrat vreodată de țara noastră în competiție.

Trofeul Eurovision 2026 a fost câștigat de Bulgaria, reprezentată de Dara, care a obținut 516 puncte. Pe locul al doilea s-a clasat Israelul, prin Noam Bettan, cu un total de 343 de puncte.

România a avut o evoluție spectaculoasă în clasament. După voturile juriilor internaționale, Alexandra Căpitănescu se afla abia pe poziția a 13-a. Situația s-a schimbat radical odată cu anunțarea votului publicului, care a acordat României 232 de puncte, propulsând-o direct pe podium.

Piesa „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu, a stârnit controverse înainte de finală, fiind considerată de unii drept provocatoare. Artista a explicat însă că versurile reprezintă o metaforă despre presiunea interioară și lupta cu propriile temeri, respingând orice interpretare cu tentă sexuală.

Performanța din acest an egalează cea mai bună clasare a României la Eurovision, locul al treilea, obținut anterior în 2005 de Luminița Anghel &Sistem și în 2010 de Paula Seling și Ovi, dar stabilește un nou record în ceea ce privește punctajul total.

Ce s-a întâmplat în finală

  • Alexandra Căpitănescu, cu piesa „Choke Me”, a urcat spectaculos în clasament după votul publicului.

  • După votul juriilor de specialitate, România era abia pe locul 13, dar televotingul a schimbat radical ierarhia.

  • Publicul i-a acordat Alexandrei Căpitănescu 232 de puncte, propulsând România la un moment dat chiar pe primarul loc iar până la finalul competiției a rămas pe podium și a încheiat concursul pe locul 3.

 

Screenshot

Clasamentul final

  • Locul 1: Bulgaria (Dara) – 516 puncte

  • Locul 2: Israel (Noam Bettan) – 343 puncte

  • Locul 3: România (Alexandra Căpitănescu) – 296 puncte

Trimite:

Alte știri:

Consiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară. Aleșii vor analiza majorarea capitalului social al CT BUS și modificarea împrumutului de peste 269 de milioane de lei

    Lavinia SICLITARU Consiliul Local al municipiului Constanța a fost convocat în ședință extraordinară marți, 18 august 2026, începând cu ora 14:00. Potrivit Dispoziției nr. 2397 din 14 august 2026, semnată de primarul Vergil Chițac, ședința se va desfășura online, prin intermediul unei platforme de videoconferință. Pe ordinea de

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.