sâmbătă, 11 iulie 2026

Autoritatea Electorală Permanentă: Consultări privind reforma legislației electorale în România

 

Infopolitica

 

Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a demarat luni seria de consultări privind reforma legislației electorale, proces care va include întâlniri cu grupurile partidelor politice parlamentare, reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, experți în domeniul electoral și reprezentanți ai structurilor asociative din administrația publică locală.

Potrivit AEP, reforma legislativă urmărește creșterea transparenței finanțării politice, consolidarea mecanismelor de control și integritate electorală, digitalizarea procedurilor administrative, simplificarea normelor electorale și adaptarea legislației la noile forme de comunicare și publicitate politică.

Consultările cu partidele politice parlamentare au început pe 18 mai 2026, prima întâlnire având loc cu parlamentari ai Grupului PACE – Întâi România, formațiune care are în prezent 15 parlamentari în Legislativ. Joi, 21 mai, sunt programate consultări cu reprezentanții societății civile.

AEP a precizat că în cadrul acestui proces sunt analizate principalele proiecte legislative aflate în lucru la nivelul instituției, respectiv proiectul de lege privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, proiectul de lege privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, proiectul de lege privind partidele politice și proiectul de lege privind organizarea și funcționarea AEP.

Instituția va constitui și un comitet consultativ pentru reformă electorală, format din reprezentanți ai mediului academic și specialiști în drept administrativ, științe politice și științe juridice, care vor contribui la elaborarea și armonizarea propunerilor legislative.

Inițiativa face parte din Planul de acțiune strategică al AEP pentru anul 2026, iar proiectele legislative aflate în lucru urmează să fie finalizate etapizat, apoi supuse dezbaterii publice și procedurilor parlamentare.

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.