Lavinia SICLITARU
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au desfășurat, în afara orelor de program, o acțiune de control care vizează un operator economic suspectat că a comercializat produse periculoase.
Potrivit lui șefului instituției, Horia Constantinescu, informațiile care au stat la baza intervenției au fost valorificate, iar verificările au confirmat existența unor produse neconforme, care urmează să fie retrase de pe piață.
„Se confirmă punerea pe piață a unor produse periculoase ce vor fi retrase”, a declarat acesta, precizând că acțiunea este în plină desfășurare și are caracter de informare publică.
Constantinescu a mai subliniat că produsele ar fi trebuit retrase chiar și în situația în care prezentau doar defecte vizibile, precum rugină sau deformări. De asemenea, acesta a menționat că operatorul economic era în atenția autorităților de mai mult timp, însă locația exactă a depozitului nu fusese identificată până acum.
Reprezentanții CJPC anunță că vor reveni cu detalii pe măsură ce acțiunea avansează.

