Lavinia SICLITARU
Comisia pentru buget-finanțe din Camera Deputaților a avizat favorabil proiectul de lege inițiat de parlamentarii PNL privind eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time, a anunțat președintele Comisiei, deputatul constănțean, Bogdan Huțucă.
Potrivit acestuia, inițiativa legislativă propune revenirea la principiul potrivit căruia contribuțiile sociale să fie calculate în funcție de venitul efectiv realizat, nu raportate la salariul minim pe economie.
Practic, măsura urmărește alinierea taxării la câștigul real al angajaților, eliminând pragurile considerate artificiale.
Potrivit inițiatorilor, schimbarea ar putea avea un efect stimulativ în economie, contribuind la reducerea șomajului, la diminuarea muncii la gri și la negru și la încurajarea formelor de angajare flexibilă. Angajatorii ar beneficia de costuri mai adaptate realității, iar angajații și-ar menține statutul de asigurați în sistemele de sănătate și pensii.
De asemenea, susținătorii proiectului consideră că impactul asupra bugetului de stat și al bugetelor de asigurări sociale ar putea fi pozitiv, prin creșterea numărului de contracte de muncă declarate.
„Experiența ultimilor ani indică faptul că mecanismul actual de taxare a contribuit la scăderea numărului de contracte legale și la creșterea muncii nedeclarate.
Proiectul de lege ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, dacă va fi adoptat de Camera Deputaților cu votul majoritar”, a transmis deputatul PNL de la Constanța.

