L.S.
Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța a informat opinia publică cu privire la situația unității sanitare private cu paturi Isis Medical Center SRL, situată pe strada Mircea cel Bătrân nr. 102, în contextul reluării activității acesteia.
Potrivit DSP Constanța, unitatea medicală și-a reluat activitatea după obținerea Autorizației Sanitare de Funcționare nr. 212 din 19 mai 2026. Cu toate acestea, redeschiderea s-a realizat fără solicitarea prealabilă necesară, așa cum prevedea Decizia de suspendare nr. 3 din 24 martie 2026, emisă de Serviciul de Control în Sănătate Publică.
Ca urmare a acestei neconformități, inspectorii sanitari au aplicat, în data de 4 iunie 2026, o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 de lei, în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 857/2011, art. 3 lit. b.
DSP Constanța reamintește că măsura suspendării activității fusese dispusă anterior după ce s-a constatat că unitatea furniza servicii medicale fără a deține autorizația sanitară de funcționare, document obligatoriu conform legislației în vigoare. Decizia a fost luată pentru protejarea interesului public și asigurarea respectării normelor sanitare.
Instituția precizează că, prin Serviciul de Control în Sănătate Publică, va continua monitorizarea respectării legislației și va efectua controale specifice, pentru a garanta siguranța și calitatea serviciilor medicale oferite populației.

