sâmbătă, 11 iulie 2026

UPDATE. Constanța: TIR scăpat de sub control. A spulberat mașini, un autobuz și s-a oprit într-un copac

 

Infopolitica

 

 

UPDATE – Oficial de la Inspectoratul Județean de Poliție

 

Astăzi, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Constanța.

Din primele informații a reieșit faptul că un bărbat, de 49 de ani, din Oradea, ar fi condus un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă pe strada Dispensarului din municipiul Constanța, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi acroșat mai multe autovehicule care se aflau atât parcate, cât și în mers, după care și-a continuat deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, către bulevardul Tomis, unde a intrat în coliziune cu un scuar, cu un stâlp și un copac.

Cercetările sunt în dinamică la acest moment.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

 

Un TIR scăpat de sub control a provocat un accident în lanț, luni, în zona Cireșica din Constanța, după ce șoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Vehiculul de mare tonaj a pătruns pe bulevardul Tomis, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu, unde a lovit mai multe autoturisme aflate în trafic, un autobuz și un stâlp de iluminat.

Potrivit primelor informații, două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar alte patru au fost asistate la fața locului de echipajele de intervenție.

La locul accidentului au intervenit echipaje SMURD, ambulanțe SAJ și polițiști rutieri, care au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului. Traficul în zonă a fost afectat pe durata intervenției.

Surse indică faptul că șoferului TIR-ului i s-ar fi făcut rău în timpul deplasării, pierzând controlul asupra vehiculului.

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.