Lavinia SICLITARU
Florin Cocargeanu, președintele organizației municipale USR Constanța și secretar de stat, a anunțat că lista imobilelor administrate de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), precum și beneficiarii acestora, va fi făcută publică începând cu 10 iunie.
Potrivit acestuia, măsura marchează un moment important de transparență, după „zeci de ani de opacitate” în gestionarea patrimoniului public. Este vorba despre vile de protocol, apartamente, terenuri și alte bunuri ale statului, care până acum nu au fost prezentate în mod clar opiniei publice.
„De acum, românii vor putea vedea cine folosește aceste proprietăți, în ce condiții și pentru cât timp. Este o măsură de bun-simț. Patrimoniul public nu este proprietatea unei elite și nu trebuie gestionat ca un secret de stat”, a transmis Cocargeanu.
Acesta a subliniat că publicarea listei reprezintă, în opinia sa, un pas important către o administrație deschisă și responsabilă, în linie cu angajamentele asumate de USR privind transparența în gestionarea bunurilor statului.
Lista beneficiarilor RA-APPS ar urma să fie disponibilă public pentru prima dată după 1989, oferind acces la informații privind utilizarea patrimoniului de protocol al statului român.
RA-APPS administrează imobile ale statului care pot fi închiriate atât persoanelor juridice, cât și fizice, prin licitație publică, pornind de la un preț de piață determinat prin evaluare, sau prin închiriere directă în anumite situații specifice, către următorii beneficiari:
- instituții publice sau alte entități, precum partide politice, cabinete parlamentare şi europarlamentare, unităţi aparţinând cultelor religioase, organizaţii sindicale, organizaţii neguvernamentale declarate de utilitate publică, conform legii
- misiunile diplomatice, oficiile consulare
- reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România
Destinația banilor proveniți din chirii diferă în funcție de regimul juridic al imobilului (public sau privat):
- În cazul imobilelor aflate în proprietatea publică a statului: RA-APPS are dreptul să rețină o cotăparte de 50% din chiria încasată pentru administrarea, întreținerea și repararea acestora. Diferența de 50% se virează la bugetul de stat.
- În cazul imobilelor în proprietatea privată a statului, chiria încasată pentru aceste imobile rămâne, integral la dispoziția RA-APPS pentru autofinanțare, acoperind cheltuielile de funcționare, reparații și investiții.

