sâmbătă, 11 iulie 2026

OMD Mamaia Constanța: „Turismul pe litoral este un business, nu un hobby. Cerem autorităților o comunicare publică clară și transparentă privind siguranța litoralului românesc în sezonul estival”

 

Infopolitica

 

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța lansează un apel public către Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, precum și către toate celelalte instituții cu responsabilități în domeniul siguranței naționale și al gestionării situațiilor de risc.

 

În ultimele zile, în spațiul public au apărut informații și imagini referitoare la incidente petrecute în proximitatea litoralului românesc. Înțelegem pe deplin îngrijorarea pe care astfel de informații o pot genera în rândul turiștilor și al operatorilor economici. Este firesc ca oamenii să își pună întrebări atunci când este vorba despre siguranța lor și a familiilor lor. Tocmai de aceea, considerăm că răspunsul potrivit nu este diminuarea importanței acestor preocupări și nici evitarea subiectului, ci o comunicare publică rapidă, transparentă și constantă din partea autorităților competente. Turiștii au dreptul să fie informați corect, iar industria turistică are nevoie de predictibilitate și încredere.

 

„Această intervenție este una foarte importantă pentru protejarea turismului de pe litoralul românesc. Agenții economici fac eforturi pentru a menține unitățile de primire turistică în stare bună, iar investițiile sunt pe măsură. Lucrurile trebuie tratate foarte serios. Vorbim despre business, nu despre hobby, iar în așteptarea unor măsuri favorabile, mulțumim anticipat tuturor celor cărora ne adresăm prin această scrisoare deschisă”, a declarat George Măndilă – Președinte, OMD Mamaia Constanța.

 

Pentru județul Constanța, sezonul estival reprezintă principalul motor economic. Mii de locuri de muncă, afaceri locale și investiții depind de deciziile pe care turiștii le iau în această perioadă. În lipsa unor informații oficiale clare, spațiul public riscă să fie ocupat de speculații, interpretări și scenarii alarmiste care pot afecta imaginea litoralului românesc.

 

 

Din acest motiv, Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța solicită autorităților centrale adoptarea unor măsuri urgente și coordonate, respectiv:

 

Organizarea unei informări publice comune a instituțiilor responsabile, prin care să fie prezentate situația actuală, măsurile de monitorizare și intervenție existente și nivelul real de risc pentru populație și turiști. Totodată, solicităm instituirea unui mecanism de comunicare constant pe durata sezonului estival, care să permită transmiterea rapidă a informațiilor verificate și să prevină apariția speculațiilor.

 

Creșterea vizibilității măsurilor de siguranță și a prezenței structurilor competente în zonele turistice, astfel încât cetățenii și vizitatorii să perceapă în mod direct implicarea autorităților în protejarea lor.

 

Suntem convinși că instituțiile statului dispun de mecanismele necesare pentru protejarea cetățenilor și a infrastructurii critice. Tocmai de aceea solicităm transparență, claritate și comunicare responsabilă. Într-un context regional sensibil, încrederea publicului se construiește prin informații corecte și prin prezența vizibilă a instituțiilor statului.

 

Stațiunea Mamaia și orașul Constanța reprezintă unele dintre cele mai importante destinații turistice ale României. Protejarea imaginii și a atractivității acestor destinații trebuie să fie un obiectiv comun al autorităților și al mediului economic.

 

„Facem apel la autoritățile centrale să acționeze în timp util, astfel încât turiștii români și străini să știe că își pot petrece vacanța pe litoralul românesc în condiții de siguranță, iar România să nu piardă competitivitate turistică pe fondul lipsei de informații oficiale și a incertitudinii”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de George Măndilă – Președinte OMD Mamaia-Constanța. 

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.