sâmbătă, 11 iulie 2026

Deputatul PSD Daniel Georgescu: „Există, în sfârșit, un viitor politic fără USR la guvernare”

 

 

 

Lavinia SICLITARU

 

 

Deputatul Daniel Georgescu, președinte interimar PSD Constanța  afirmă că vede drept „cea mai bună veste a zilei” perspectiva unei formule de guvernare fără participarea USR, susținând că PSD nu și-a dorit niciodată cu adevărat această alianță politică.

Într-o reacție publică, parlamentarul social-democrat a afirmat că colaborarea dintre PSD și USR a fost o soluție de conjunctură, adoptată din responsabilitate într-un context dificil pentru țară, și nu rezultatul unei compatibilități politice sau al unei opțiuni susținute de electoratul PSD.

„Recunosc: am răsuflat ușurat. Poate că cea mai bună veste a zilei este că există, în sfârșit, un viitor politic fără USR la guvernare”, a transmis Daniel Georgescu.

Deputatul a criticat activitatea USR în cadrul majorității, acuzând formațiunea că a ales în repetate rânduri „obstrucționarea, conflictul permanent și poziționarea electorală” în detrimentul identificării unor soluții pentru România.

Referindu-se la votul acordat moțiunii de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan, Georgescu a precizat că decizia sa a vizat modul de guvernare al premierului și nu relația cu PNL. Totodată, el a amintit că protocolul majorității prevedea ca funcția de prim-ministru să revină PNL până în aprilie 2027.

În opinia deputatului PSD, prioritatea formațiunii rămâne asigurarea stabilității politice, promovarea soluțiilor economice și apărarea intereselor cetățenilor. Acesta a subliniat că dezbaterea nu ar trebui să se concentreze asupra numelui viitorului premier, ci asupra direcției în care se îndreaptă România.

„Trebuie înțeles foarte clar: nu numele premierului este problema. Direcția în care merge România este cea care contează”, a concluzionat Daniel Georgescu.

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.