sâmbătă, 10 octombrie 2026

Maritime Business Week 2026 revine la Constanța. Format axat pe cooperare internațională, conectivitate regională și parteneriate de business!

 

Infopolitica

 

    Într-un context în care regiunea Mării Negre își redefinește rolul în conectivitatea europeană, iar Portul Constanța devine tot mai important în fluxurile logistice și comerciale regionale, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța organizează cea de-a V-a ediție a Maritime Business Week, în perioada 16–18 iunie 2026, la Constanța.

Evenimentul reunește companii, autorități portuare, organizații internaționale și delegații economice din domeniile maritim, portuar, naval, logistic și transport, într-un nou format, care pune accent pe dialog aplicat, networking și întâlniri B2B.

 

Interes internațional în creștere pentru regiunea Mării Negre și Portul Constanța

 

Alături de companii din România, Maritime Business Week 2026 va aduce la Constanța delegații și parteneri internaționali din Norvegia, Olanda, Belgia, Georgia, Turcia, Bulgaria și Grecia, lista participanților fiind în continuă extindere.

 

Participarea internațională confirmă interesul tot mai mare pentru dezvoltarea economică și logistică a regiunii Mării Negre și pentru rolul strategic al Portului Constanța în noile conexiuni comerciale europene.

   

 

Trei zile dedicate conectivității regionale și cooperării economice

 

 Prima zi a evenimentului va include sesiunea oficială de deschidere, Ziua Portului Constanța precum și un Forum de afaceri Romania – Olanda, axat pe oportunități de cooperare economică și investițională. Programul va include, de asemenea, sesiuni B2B dedicate participanților.

 

 A doua zi este construită în jurul unei vizite tehnice în Portul Constanța, cu acces la operațiuni și proiecte relevante din industrie, inclusiv opriri la operatori portuari, urmată de o sesiune de networking dedicată participanților internaționali și companiilor locale.

 

Cea de-a treia zi va găzdui două paneluri tematice dedicate cooperării regionale:

 

Primul dintre acestea, Danube Connectivity Panel, va fi organizat sub egida Camerei de Comerț și Industrie a României, în contextul preluării președinției Asociației Camerelor de Comerț Balcanice (ABC) pentru anul 2026 și va aborda teme legate de conectivitatea regională, infrastructura logistică și cooperarea economică în spațiul dunărean și balcanic.

Cel de-al doilea panel, Forumul Mării Negre România – Norvegia, organizat împreună cu Camera de Comerț și Industrie a Norvegiei, va avea ca focus cooperarea economică între companii și organizații din regiunea Mării Negre și Norvegia

 

Prin noul format propus, Maritime Business Week 2026 își consolidează poziția ca platformă regională de dialog economic și cooperare internațională, conectând companii, autorități și organizații din regiunea Mării Negre.

 

Toate sesiunile și activitățile din cadrul Maritime Business Week 2026 se vor desfășura în limba engleză, iar participarea se poate realiza exclusiv prin înregistrare pe website www.maritime-busines.ro

 

 

Trimite:

Alte știri:

Corpul de Control a găsit la Administrația de Meteorologie – parfumuri, haine de lux și cosmetice plătite de pe cardurile instituției. Raportul ajunge la Parchet

    Lavinia SICLITARU   Corpul de control al Ministerului Mediului a descoperit, la Agenția Națională de Meteorologie (ANM), cumpărături de zeci și sute de mii de lei din bani publici: haine și accesorii de lux, parfumuri, produse cosmetice, odorizante și decorațiuni. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Diana

Muzeul Hârșova ar putea fi redeschis în fosta Școală „Cotovu”. Proiectul, pe masa Consiliului Județean Constanța

    Lavinia SICLITARU   Consiliul Județean Constanța va analiza, în cadrul ședinței extraordinare din 12 octombrie, Proiectul de hotărâre nr. 293/8 octombrie 2026, privind aprobarea protocolului de colaborare încheiat între Orașul Hârșova, Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Protocolul este propus

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.