sâmbătă, 11 iulie 2026

Care sunt cele 18 plaje pentru persoanele cu dizabilități pe litoralul românesc?

 

Lavinia SICLITARU

 

Vești excelente pentru persoanele cu dizabilități și familiile acestora! În sezonul estival 2026, proiectul „Plajă și Mare pentru TOȚI” continuă să aducă libertate, incluziune și acces egal la mare, prin extinderea rețelei de plaje accesibilizate de pe litoralul românesc.

 

Datorită implicării partenerilor și administratorilor de plaje, nu mai puțin de 18 plaje de la Cap Midia până la 2 Mai sunt dotate cu scaune plutitoare și facilități speciale care permit accesul în apă în condiții de siguranță pentru persoanele cu mobilitate redusă.

 

Prima plajă accesibilizată din România a fost creată în anul 2017, la inițiativa Asociației Împreună pentru Viitor Constanța, prin proiectul „Plajă și Mare pentru TOȚI”. Ceea ce a început ca un proiect local a devenit astăzi una dintre cele mai importante inițiative de accesibilizare a litoralului românesc.

 

În 2024, proiectului i s-a alăturat Asociația Caiac Smile, iar în 2025 Fundația Mereu Aproape, contribuind la extinderea constantă a numărului de plaje accesibilizate.

 

„Astăzi ne putem mândri cu 18 plaje accesibilizate pe litoralul Mării Negre și continuăm discuțiile pentru includerea unor noi locații în proiect. Ne dorim ca fiecare persoană să poată ajunge la mare și să se bucure de apă, nisip și libertate, indiferent de provocările pe care le întâmpină.”

 

În prezent, alte discuții sunt în desfășurare cu administratori de plaje interesați să se alăture inițiativei, astfel încât numărul locațiilor accesibilizate să crească și mai mult în perioada următoare.

Pentru sute de persoane cu dizabilități, o zi la mare nu mai este un vis, ci o experiență posibilă. Accesul la plajă și la apă în condiții de siguranță contribuie la creșterea independenței, a încrederii în sine și a calității vieții.

 

„Pentru Asociația Totul pentru Tine, plajele accesibilizate înseamnă libertate, demnitate și incluziune reală. Datorită scaunelor speciale pentru intrarea în apă și covoarelor care facilitează deplasarea pe nisip, copiii și tinerii cu dizabilități care participă la taberele noastre se pot bucura de mare în siguranță, cu mai multă independență și încredere.

 

Pentru mulți dintre beneficiarii noștri, aceste facilități transformă o simplă zi la plajă într-o experiență memorabilă, uneori trăită pentru prima dată. Suntem recunoscători partenerilor care fac posibil acest lucru și care arată, prin fapte concrete, că marea trebuie să fie accesibilă tuturor”, a declarat Ghiorghi Filip, președintele Asociației Totul pentru Tine.

 

Plajele pe care se găsesc scaunele flotabile sunt:

 

Cap Midia

Năvodari

  • Wave Beach

 Mamaia

  • Mano Beach (lângă Radio Constanța)
  • White Beach (lângă Hotel Sulina)
  • White Beach (lângă Hotel Neptun)

 Constanța

  • White Beach – Trei Papuci
  • Zoom Beach
  • Plaja Neversea

Eforie Sud

  • Punctul Salvamar

 Eforie Nord

  • Punctul Salvamar

 Techirghiol

  • Sanatoriul Techirghiol

 Costinești

  • Plaja Racada

 Venus

  • Palace Beach
  • Plaja Venus – Sector 7

 Saturn

  • Plaja Adras – Sector 1
  • Plaja Adras – Sector 2

 Mangalia

  • Plaja Laguna

2 Mai

  • Plaja Life Guard Litoral

 

Trimite:

Alte știri:

CJPC Constanța: 79 de operatori economici verificați, amenzi de 160.500 lei și opriri de la comercializare în valoare de peste 64.000 lei (GALERIE FOTO)

    Lavinia SICLITARU     În perioada 06.07.2026 – 10.07.2026, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la 79 de operatori economici din județul Constanța. În urma verificărilor, au fost dispuse următoarele măsuri: amenzi

Investiții în localitățile liberale din județul Constanța

    Infopolitica     Investițiile publice din localitățile conduse de primari PNL din  județul Constanța continuă, vizând infrastructura rutieră, transportul public, energia, iluminatul, dar și dezvoltarea locală și turistică. Infrastructură rutieră și mobilitate Consiliul Județean Constanța a semnat contractul pentru modernizarea DJ 393 (Techirghiol – Moșneni – Pecineaga –

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.