sâmbătă, 8 august 2026

Dominic Fritz (USR) contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030

 

Lavinia SICLITARU

 

Președintele USR, Dominic Fritz, anunță că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv.

 

Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar al Timișoarei, cum a fost fals speculată în presă.

 

Raportul ANI, rămas definitiv cu sentința ICCJ, a constatat un conflict de interese în urma unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) elaborat în întregime înainte de preluarea mandatului său de primar.

 

I se impută o singură faptă: a semnat, în a doua zi de mandat, dublura unui referat deja semnat de predecesor. Cu această semnătură, deși complet inutilă și fără vreo valoare juridică, ANI spune că Dominic Fritz a adus beneficii unui arhitect care a lucrat ca proiectant la PUZ și care împrumutase campania USR cu 25.000 de lei, sumă restituită de Autoritatea Electorală Permanentă.

 

Agenția Națională de Integritate (ANI) nu a văzut cele 8 apartamente cumpărate de părinții primarului Daniel Băluță chiar în ziua în care fiul lor a înaintat spre aprobare Consiliului Local blocul în care se aflau apartamentele. Nici pe premierul desemnat Adrian Veștea care, în calitate de primar, a aprobat construcții pe terenurile pe care chiar el personal le vânduse beneficiarului.

 

În schimb, ANI l-a văzut pe Dominic Fritz, care a semnat un duplicat al unui referat, parafat deja de predecesorul său în funcția de primar al Timișoarei.

 

De asemenea, sancțiunea de astăzi survine într-un context care ridică semne de întrebare asupra imparțialității ei, după ani în care USR a susținut eliminarea pensiilor speciale, inclusiv pentru magistrați, și după poziționări politice care au afectat interesele sistemului politic tradițional.

 

„Fiecare dintre aceste elemente, luate separat, ar putea fi considerate coincidențe. Împreună, însă, ridică semne de întrebare cu privire la motivația și momentul acestei decizii”, a declarat Dominic Fritz.

 

Președintele USR subliniază că interdicția produce efecte exact în perioada alegerilor din 2028 și 2030 și amintește că și în trecut candidaturile sale au fost contestate prin diverse proceduri administrative și juridice.

 

În ciuda acestei situații, Dominic Fritz anunță că își va continua activitatea politică și administrativă. El va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei, obținut în urma alegerilor locale din 2024, și va utiliza toate căile legale pentru a-și apăra drepturile.

 

Totodată, pentru a reconfirma sprijinul politic necesar exercitării funcției de președinte al partidului, Dominic Fritz va solicita un vot de încredere atât în Biroul Național al USR, cât și la Congresul partidului programat în luna octombrie.

„Drumul nostru nu se oprește la o sentință pe care o consider nedreaptă. Viitorul se decide prin votul cetățenilor și prin încrederea oamenilor pentru care muncim în fiecare zi”, a transmis președintele USR.

Trimite:

Alte știri:

Cădere de tensiune la stația de pompare oprește apa în Cotu Văii

  Infopolitica   RAJA anunță că, în cursul zilei de 08 august 2026, în jurul orei 17:30, la sursa și stația de pompare din localitatea Cotu Văii, județul Constanța, s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele aferente nu mai pot funcționa.   În această situație, până

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.