sâmbătă, 11 iulie 2026

Biroul Național al USR a decis prin vot ca Dominic Fritz să rămână președintele partidului

 

 

Lavinia SICLITARU

 

În urma deciziei  pronunțate ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție, Biroul Național al USR s-a reunit și i-a acordat lui Dominic Fritz un vot de încredere pentru funcția de președinte al USR. Dominic Fritz va cere și reconfirmarea partidului la Congresul din octombrie.

„Considerăm că decizia ICCJ este profund nedreaptă și disproporționată. Vorbim despre o situație în care nu există niciun folos personal, niciun prejudiciu și nicio faptă de corupție, ci despre o interpretare excesivă a legislației privind conflictul de interese.

Din acest motiv, Dominic Fritz va continua toate demersurile legale pentru apărarea drepturilor sale și va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Această situație trebuie analizată și din perspectiva standardelor europene privind drepturile fundamentale și exercitarea mandatului public”, a declarat Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR.

Cristian Seidler a răspuns și unei dezinformări propagate public de PSD că, în urma acestei sentințe, prefectul de Timiș ar trebui să dispună încetarea mandatului de primar al Timișoarei, deși legislația în vigoare nu prevede acest lucru:

„PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică în privința efectelor deciziei instanței. Prefectul județului Timiș are obligația legală de a aplica prevederile legii, indiferent cine ocupă funcția.

Exact același lucru s-a întâmplat și în anul 2023, când prefectul de atunci, și actual președinte al PSD Timișoara, Mihai Ritivoiu, a emis ordinul de sancționare a primarului din Recaș, aflat într-o situație similară de conflict de interese administrativ. Atunci prefectul PSD de Timiș Mihai Ritivoiu a aplicat o amendă de 10% din salariu pe o perioadă de 6 luni pentru primarul din Recaș.

Care este diferența dintre cei doi primari, că Dominic Fritz este de la USR și trebuie eliminat?”, a afirmat Cristian Seidler.

 

Trimite:

Alte știri:

Ai ceva să ne transmiți ?

ATENȚIE

Preluarea de informații de pe site presupune acordul editorului.

Drepturile de autor

a) Toate drepturile sunt rezervate.

b) Sunt interzise copierea, modificarea, expunerea, refolosirea, reproducerea, publicarea sau orice formă de exploatare a conținutului site-ului publicat de către INFOPolitica.ro

Materialele protejate prin legile naționale și internaționale de copyright nu pot fi preluate în alt mod decât cu acordul scris al Sanpress SRL.

La fel şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului infopolitica.ro. 

c) Ne disociem de mesajele cu caracter rasist, xenofob, antisemit, calomniator, insultător, defăimător, obscen sau indecent care ar putea fi publicate pe site de utilizatori în secțiunea de comentarii.