Lavinia SICLITARU
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că partea ucraineană a transmis răspunsuri oficiale la cele 14 întrebări formulate de ministrul Radu Miruță privind incidentul din 5 iunie 2026, produs în Portul Constanța.
Potrivit comunicatului MApN, autoritățile de la Kiev au confirmat că, în după-amiaza zilei de 4 iunie, în apropiere de Sevastopol, la circa 250 de kilometri de țărmul României, au pierdut comunicațiile cu patru drone navale de tip Sargan-3000. Acestea se îndreptau către estul Mării Negre, însă, după întreruperea legăturii, forțele ucrainene nu au mai avut control asupra traiectoriei și nu au reușit restabilirea conexiunii.
În dimineața zilei de 5 iunie, la ora 09:54, Forțele Navale ale Ucrainei au notificat partea română cu privire la riscurile generate de aceste drone, inclusiv posibilitatea autodetonării, comunicând și intervalul în care aceasta era programată. Lipsa comunicațiilor a făcut imposibilă anularea procedurii de autodetonare.
Partea ucraineană consideră incidentul drept unul izolat, cel mai probabil provocat de acțiuni de război electronic ale Federației Ruse. În urma situației, Ministerul Apărării Naționale a solicitat deschiderea unui canal tehnic permanent de comunicare între forțele navale ale celor două state, precum și stabilirea unor proceduri operative de informare rapidă privind riscurile din Marea Neagră.
Totodată, ministrul Apărării a cerut oficial ca dronele navale lansate de Ucraina să fie programate pentru autodetonare în zone sigure, în afara ariilor de interes ale României, în cazul în care acestea ies de sub control.

